Turnu Severin: Deveselul iese din criză cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce ani de zile în comună nu s-a făcut nici o investiţie, acum sunt în derulare trei proiecte de peste 2 milioane de euro

Cu toate că efectele crizei se simt din plin, deveselenii par să fie ocoliţi de aceasta. În decurs de numai doi ani, o multitudine de proiecte au fost accesate şi multe altele se află în stare de aprobare.

„În decurs de doi ani am accesat 3 proiecte. Unul pentru comunitatea de rromi, cel de-al doilea, un proiect integrat, ce presupune alimentarea cu apă, canalizare, o staţie de epurare şi o cantină socială în patru sate şi încă unul pentru construcţia unui stadion comunal”, Sandu Mimiş, primarul comunei.

Toate acestea se află în stare de execuţie şi se preconizează că vor fi finalizate până la sfârşitul anului. Sumele alocate în acest sens depăşesc 2130000 de euro, bani obţinuţi din fonduri europene.

În comună şi în satele ce aparţin de aceasta, nu au mai fost făcute investiţii de ani buni.

Proiectul integrat presupune asfaltarea unui drum comunal şi construcţia unei cantine sociale în satul Scăpău, dar şi reasfaltarea drumului principal al Deveselului, deoarece restricţia pe dealul Stârmina a determinat şoferii maşinilor de mare tonaj să folosească ruta ocolitoare, iar drumul prezintă la tot pasul spărturi şi gropi.

Tot din acest proiect, pentru care s-au alocat 2 milioane de euro face parte şi alimentarea cu apă şi canalizare a satelor Batoţi şi Tismana.

Lucrările la drumul comunal din Scăpău au început în urmă cu două săptămâni, acum fiind în stadiu de balastare şi pregătire pentru asfaltare.

130000 de euro pentru comunitatea rromilor

Pentru centrul de formare al rromilor au fost alocate fonduri de 130000 de euro.  Acesta este dotat cu  două camere, computere, un videoproiector şi mobilier modern. Satul Securicea, unde se află această comunitate, va beneficia de asemenea şi de asfaltarea a 4 uliţe.

În prezent au fost depuse încă 4 proiecte. Este vorba de construcţia unui drum ce deserveşte circa 500 de hectare de teren agricol, reabilitarea dispensarulrului, înlăturarea gunoaielor şi creerea un spaţiu de joacă în curtea şcolii. Şcoala, parcurile, monumentul eroilor şi târgul comunal au fost îmbunătăţite, în mare parte prin finanţare proprie.

Centru pentru copiii defavorizaţi

Printre proiectele aflate în stadiu de aprobare se află şi centrul de fomare al copiilor defavorizaţi, considerat fiind prioritar de către autorităţile comunei.

„Cel mai important proiect consider că este cel de a construi un centru de formare al copiilor defavoriaţi, al copiilor ai căror părinţi plecă la muncă în străinătate. Dacă la noi printre singurele venituri sunt pensiile, majoritatea aleg să muncească în străinătate şi îşi lasă copiii în grija bunicilor”, adaugă primarul.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite