Trei bărbaţi prinşi în flagrant  în timp ce sustrăgeau 600 litri motorină dintr-un autotren staţionat pe DN6

Trei bărbaţi prinşi în flagrant  în timp ce sustrăgeau 600 litri motorină dintr-un autotren staţionat pe DN6

Unul din tinerii prinşi în flagrant FOTO IPJ Mehedinţi

Trei hoţi de combustibili, care se aflau de mai multă vreme în atenţia poliţiştilor, au fost prinşi astăzi în flagrant în timp ce sustrăgeau motorină de la un tir grecesc staţionat într-o parcare de pe marginea Drumului Naţional 6, pe raza localităţii Butoieşti-Mehedinţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conducătorul auto oprise în parcare pentru a se odihni şi nu a simţit o clipă ce se întâmplă. Fără intervenţia poliţiştilor, acesta ar fi fost nevoit să cumpere combustibil pentru a putea să-şi continue călătoria.

La acţiunea organizată de IPJ Mehedinţi au participat poliţiştii orasului Strehaia, cu sprijinul de specialitate al structurii Operaţiuni Speciale Mehedinţi şi în colaborare cu Biroul de Investigaţii Criminale.

“Pe raza localităţii Butoieşti poliţiştii au depistat în flagrant pe B. Cristian, de 24 ani, C. Marius, de 22 ani, ambii din Drobeta Turnu Severin, şi P. Ionuţ de 19 ani, din comuna Bala, judeţul Mehedinţi, în timp ce sustrăgeau combustibil din rezervorul unui autotren, parcat pe DN 6, pe  raza localităţii Butoieşti”, a declarat inspectorul principal Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

De asemenea, în autoturismele conduse de C. Marius şi P.Cosmin au fost găsite mai multe recipiente din material plastic pline cu motorină, cantitatea totală de combustibil fiind de aproximativ 600 litri, precum şi ustensilele folosite pentru a sustrage combustibil din rezervoare.

Cei trei tineri au fost conduşi la sediul Poliţiei oraşului Strehaia unde le-au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Fiindu-le documentată activitatea infracţională s-a stabilit faptul că, cei trei tineri sunt suspecţi de comiterea a altor 4 infracţiuni de acelaşi gen, de pe raza judeţelor Mehedinţi şi Dolj.

Prejudiciul în valoare de 3000 lei a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.
Suspecţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu propunerea corespunzătoare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările