Tragedie la Colegiul Naţional Pedagogic din Severin: Profesor găsit spânzurat în sala de sport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un profesor de educaţie fizică de la Colegiul Naţional Pedagogic Ştefan Odobleja din Drobeta Turnu Severin a fost găsit spânzurat, miercuri seară, în sala de sport a liceului.

„ Despre profesorul Dan Tudor, nu pot să spun decât cuvinte frumoase. Într-adevăr era un coleg introvertit, dar extrem de devotat profesiei, un om care a relaţionat corect cu colegii, un om care a adus rezultate unităţii de învăţământ, la competiţiile la care a participat cu elevii şcolii. Nu am identificat, la începutul acestui an şcolar, suspiciuni cum că ar urma să se întâmple o astfel de tragedie. Nici faţă de profesorii de educaţie fizică nu şi-a exprimat vreo nemulţumire. Ştiu că era apt din punct de vedere medical. La începutul acestui an şcolar, a făcut analizele medicale şi conform fişei, era apt.”, a declarat directorul Colegiului Naţional Pedagogic Ştefan Odobleja, Laura Butaru.

Bărbatul era decedat de aproximativ două ore atunci când la faţa locului a fost solicitată o ambulanţă. Soţia profesorului este cea care, văzând că bărbatul nu ajunge acasă şi nu răspunde la telefon, a mers la liceul unde acesta preda, să afle ce se întâmplă.

Profesorul a mai avut câteva tentative de suicid.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite