Simpozionul Internaţional „Mehedinţi - Istorie, Cultură şi Spiritualitate” a ajuns la cea de-a XI-a ediţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simpozion la Turnu Severin FOTO Eposcopia Severinului şi Strehaiei
Simpozion la Turnu Severin FOTO Eposcopia Severinului şi Strehaiei

În Episcopia Severinului şi Strehaiei se desfăşoară, în perioada 7-9 mai 2018, Simpozionul Internaţional „Mehedinţi - Istorie, Cultură şi Spiritualitate”.

La Drobeta-Turnu Severin se întâlnesc cu acest prilej, 64 de conferenţiari, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi cadre didactice din învăţământul universitar şi vor fi susţinute diverse comunicări de istorie şi spiritualitate de înaltă ţinută academică.

Simpozionul este prilejuit de declararea anului 2018 ca “Anul Omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918” Simpozionul a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, în ziua de luni, 7 mai.

Deschiderea oficială a simpozionului internaţional a avut loc la Centrul Cultural “Sfântul Ioan Gură de Aur” din Turnu Severin, tot în ziua de 7 mai începând cu orele 09.00.

Cuvântul de întâmpinare a fost susţinut de Preasfinţitul Nicodim, iar apoi, pe parcursul a trei zile şi şase sesiuni de lucru, sunt susţine lucrările invitaţilor.

Ajunsă la cea de-a XI-a ediţie, manifestarea cultural-ştiinţifică este organizată la Drobeta Turnu Severin cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi coordonată de Preasfinţitul Conf. Univ. Dr. Nicodim Nicolăescu, Episcopul Severinului şi Strehaiei, în calitate de cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite