Seri de Artă Medievală în Cetatea Severinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aşteptarea primilor fulgi de nea, domniţele şi cavalerii din Ordinul Basarabilor din Cetatea Severinului au fost prezenţi sâmbătă şi duminică, în zona insulei din vecinătatea Cetăţii Severinului.

În acest week-end, domniţele i-au  aşteptat pe severineni cu spectacole de sonete shakespeariene, un atelier de Commedia dell’arte, o şcoală de dans medieval, o şcoală de scrimă medievală, tir cu arc englezesc, teatru de păpuşi tradiţionale, atelier de confecţionare şi mânuire de păpuşi tradiţionale, conferinţe pe teme istorice şi pe tema amenajărilor peisagistice în siturile medievale şi un atelier de heraldică.

Manifestarea s-a desfăşurat sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi a fost organizată de Centrul Cultural Petre Ţuţea în parteneriat cu Primăria municipiului - Drobeta Turnu Severin şi Colegiul Naţional Traian, cu sprijinul Direcţiei pentru Culte, Cultură şi Patrimoniu Naţional Mehedinţi şi a Direcţiei Judeţene Mehedinţi a Arhivelor Statului.

În cadrul manifestărilor a avut loc şi o paradă ce a parcurs un traseu cu rezonanţe istorice: Castelul Artelor – str. Crişan – Pţa Radu Negru – Hala Radu Negru– str. Teodor Costescu – fântâna cinetică – Palatul Cultural Theodor Costescu– Grădina Publică gen. Dragalina – Cetatea Severinului. Au mai fost organizate programe interactive: Târgul Breslelor -Târgul de Meşteşugari  (expoziţii de ceramică, lemn, metal, piele, textile, instrumente populare), Cortul Armurierului (spade de Toledo, scuturi, arc englezesc, tapiserie medievală, goblenuri), Şcoala de scrimă medievală, Şcoala de Gastronomie Medievală. Tematica artistică a manifestării a fost susţinută de Ordinul Basarabilor  din Ţara Severinului, Ordinul Muşatinilor din Ţara de Sus a Moldovei şi Arcaşii de la Suceava.

Proiectul cultural Serile de Artă Medievală din Cetatea Severinului va continua în preajma fortificaţiei medievale severinene şi în 2014.
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite