Sentinţă definitivă pentru tinerii care au furat mâna unei tinere moarte pentru că nu puteau să-i scoată inelul de pe deget

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mormântul asistentei medicale a fost profanat în noaptea de 23/24 noiembrie 2020 FOTO /Captură video
Mormântul asistentei medicale a fost profanat în noaptea de 23/24 noiembrie 2020 FOTO /Captură video

Într-o comună din Mehedinţi, doi tineri, ambii în vârstă de 19 ani, au profanat mormântul unei asistente medicale care şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie.

Oribila faptă a avut loc în comuna mehedinţeană Pătulele. Anchetatorii au stabilit că cei doi tineri au mers în cimitir în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 2020 şi au profanat mormântul Corneliei Raicu, o tânără asistentă medicală care la doar 28 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie, în 2015. 

Tinerii au furat ce au găsit în sicriu: bani şi câteva bijuterii din argint. Pentru că nu au reuşit să scoată inelul de pe mâna femeii decedate, i-au tăiat pur şi simplu mâna pe care au aruncat-o, ulterior, într-o gură de canal. 

Instanţa a reţinut că tinerii au filmat întreaga scenă. 

Dosarul a ajuns iniţial în faţa magistraţilor de la Judecătoria Vânju Mare. Aceştia au dispus condamnarea celor doi tineri la 11 luni de închisoare. 

Doar că inculpaţii au considerat că pedeapsa este prea mare şi au făcut apel la Curtea de Apel Craiova. 

Instanţa s-a pronunţat în ziua de 27 octombrie 2021.

"Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Creţu Ionuţ şi Şchiopu Alexandru Mirel împotriva sentinţei penale nr. 76 din data de 02.04.2021 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosarul nr. 3060/332/2020. În baza art.72 C.p deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului Creţu Ionuţ durata arestării preventive de la data de 02.04.2021 la zi. În baza art.275 alin.2 C.p.p obligă fiecare din inculpaţi la 300 lei cheltuieli judiciare statului.... Definitivă", a fost decizia magistraţilor de la Curtea de Apel Craiova.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Adevăratul motiv pentru care elevii au fost băgaţi în vacanţă forţată: România „educată“ nu mai are bani nici de salarii

Românii care consumă energie electrică până în 300 de kW şi gaze până în 200 de metri cubi lunar vor plăti facturi comparabile cu cele de anul trecut

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite