Sancţiuni contravenţionale de peste 75.000 de lei aplicate de Poliţia Rutieră

Sancţiuni contravenţionale de peste 75.000 de lei aplicate de Poliţia Rutieră

În ultimele 72 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, circulaţia pietonilor, bicicliştilor, depăşirea, acordarea de prioritate şi consumul de alcool.

În ultimele 72 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier Mehedinţi au controlat 276 de autovehicule şi au legitimat 355 de persoane, constatând 186 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Au fost sancţionaţi 80 conducători auto, care au depăşit viteza legală pe diferite sectoare de drum şi 47 de şoferi care nu purtau centura de siguranţă.

Poliţiştii au mai aplicat 7 sancţiuni contravenţionale pentru lipsa documentelor, alte 3 pentru depăşire neregulamentară, 2 sancţiuni au fost aplicate bicicliştilor, iar 5 sancţiuni au fost aplicate pietonilor.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 75.405 lei.

Au fost reţinute în vederea suspendării sau anulării 18 permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: