Sâmbătă, de Sfântul Ilie, este hramul bisericii Schitul de Sus

Sâmbătă, de Sfântul Ilie, este hramul bisericii Schitul de Sus

FOTO Episcopia Severinului  şi Strehaiei

Creştinii mehedinţeni sunt aşteptaţi să participe sâmbătă, 20 iulie, la hramul bisericii Schitul de Sus. Aşezată sub patronajul spiritual al Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, lăcaşul de închinare va aduna în jurul său o mulţime de pelerini veniţi de prin toate părţile judeţului în ziua praznicului. Slujba va fi săvârşită de Preasfinţitul Nicodim, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.

Piatra de temelie a bisericii cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul" a fost pusă în anul 1994, cu binecuvântarea Î.P.S. Acad. Dr. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olterniei, de către Preasfinţitul Părinte Dr. Damaschin Severineanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei.

Lucrările de construcţie s-au realizat între anii 1994-2004 cu sprijinul Preacuviosului Părinte Arhimandrit Pavel Nicolăescu, stareţul mănăstirii Topolniţa, cu ajutorul enoriaşilor şi al altor donatori.

Pictura sfântului lăcaş de închinare s-a realizat între anii 2004-2012 de către familia pictorilor Lăcrămioara şi Liviu Anton din Bucureşti, în tehnica „fresco", cu sprijinul Primăriei Izvoru Bârzii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Biserica de la Schitul de Sus a fost sfinţită pe 26 august 2012, de Mitropolitul Olteniei, ÎPS Părinte Acad. Dr. Irineu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: