S-a dat startul sărbătorilor de iarnă, peste un milion de beculeţe s-au aprins la Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică seară, de Sfântul Andrei, s-a dat startul sărbătorilor de iarnă şi la Drobeta Turnu Severin. Zeci de severineni au fost prezenţi pe strada Crişan atunci când s-a aprins bradul de Crăciun, iar copiii au luat apoi cu asalt patinoarul, unde intrarea a fost gratis în această seară.

Peste un milion de beculeţe s-au aprins duminică seară în municipiul Drobeta Turnu Severin, atunci când s-a dat startul sărbătorilor de iarnă. Şi bradul de Crăciun a fost aprins, la eveniment fiind prezenţi zeci de severineni, care au ţinut să imortalizeze momentul cu aparatele de fotografiat ori cu telefonul mobil.

Au fost prezenţi şi reprezentanţii autorităţii locale şi judeţene, care au ţinut să le transmită severinenilor urări de sănătate şi sărbători fericite.

„Ne bucurăm alături de severineni, este o atmosferă frumoasă, au venit sărbătorile şi sperăm că aceste sărbători vor fi cu bucurii şi împliniri. Este frumos, avem peste 2000 de obiecte iluminate, plus un milion de beculeţe, oraşul arată frumos, sperăm să le placă şi severinenilor. La început de sărbători le urăm un călduros „La Mulţi Ani!”, să aibă sărbători fericite şi să sperăm că anul care vine va fi mai bun decât anul acesta. Avem pregătite mai multe spectacole de muzică populară, de muzică uşoară”, a spus viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

„Este un moment de bucurie, astăzi dăm startul sărbătorilor de iarnă, s-a aprins şi bradul, patinoarul o să intre tot în această seară în funcţiune. Este o lună în care trebuie să ne bucurăm cu toţii, să fim fericiţi, să fim aproape de familie şi cu atât mai mult urmează Ziua Naţională a României în care trebuie să fim alături unii de ceilalţi, ca români trebuie să fim uniţi”, a spus la rândul său consilierul local Andrei Stănişoară.

„Este o atmosferă plăcută, foarte mulţi severineni au ieşit, deşi vremea nu este chiar aşa de favorabilă, mai ales că frig este, peste câteva zile cred că va veni şi ninsoarea. Acum la începutul sărbătorilor de iarnă urez tuturor severinenilor să fie sănătoşi şi fericiţi şi un călduros „La Mulţi Ani!”. A fost un an greu, cu multă tensiune acumulată pe parcursul anului, să ne gândim totuşi la copiii noştri, la familiile noastre şi la apropiaţii noştri, sănătate multă şi tot ce îşi doresc ei”, a spus Aladin Georgescu, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Mehedinţi.

Princhindeii s-au întâlnit pe strada Crişan cu Moş Crăciun şi de emoţie mulţi dintre ei abia au mai avut puterea să spună ce îşi doresc să găsească sub bradul de Crăciun. Tot în această seară, a fost deschis şi patinoarul, iar intrarea a fost liberă, însă autorităţile spun că de mâine tarifele sunt cele de anul trecut.

Pe acordurile muzicii populare olteneşti, severineni s-au putut încălzi cu un pahar de vin fiert la preţul de 3 lei ori au putut servi un porumb fiert direct din ceaunul aburind, e adevărat la un preţ ceva mai mare, de 5 lei. Şi tot pe strada Crişan, cine doreşte poate să-şi facă aprovizionarea cu produse tradiţionale de la comercianţi veniţi din toate colţurile ţării.

Citeşte şi:

Ziua tuturor românilor: 1 Decembrie în Baia Mare cu Târg de Crăciun, artificii şi un concert Phoenix

Parade militare, artificii, lasere, concerte şi surprize, în Piteşti şi Mioveni, de Ziua Naţională a României

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite