Revelion cu 100 de preparate în oraşul sârbesc Kladovo. Oltenii sunt clienţi fideli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din preparatele care se servesc în noaptea de Revelion FOTO Corina Macavei
O parte din preparatele care se servesc în noaptea de Revelion FOTO Corina Macavei

De Revelion, Serbia a devenit în ultimii ani o destinaţie turistică destul de căutată şi foarte accesibilă pentru severineni, dar şi pentru cei din judeţele limitrofe Mehedinţiului.

Turiştii sunt foarte încântaţi de oferta vecinilor noştri sârbi şi vin la hotelurile din Kladovo  (un oraş aflat în apropierea Vămii româno-sârbe de la Porţile de Fier I) pentru a petrece noaptea dintre ani. În bufetul suedez oferit în noaptea de Revelion, sunt incluse peste şaizeci de feluri de mân¬care, adică cincisprezece gustări calde, cin¬cisprezece gustări reci şi treizeci de mâncăruri normale. De pe masă nu lipsesc, evident, băuturile tradiţionale sârbeşti, iar atmosfera este întregită de formaţii de mu¬zică românească şi sârbească.

“Avem în fiecare an în jur de 70-100 de persoane care merg în Serbia, în zonele mai apropiate (Kladovo). La capitolul bucătărie au excelat întotdeauna şi aici cred că au făcut puţin diferenţa, noi românii fiind mai gurmanzi ne dorim să încercăm toate reţetele tradiţionale”, spune Octavia Goga, administratorul unei agenţii de turism din Drobeta Turnu Severin.

Restaurantele sârbeşti sunt renumite pentru zecile de preparate tradiţionale, dar mai ales pentru modul ireproşabil în care clienţii sunt serviţi. Şi nici nu e de mirare dacă luăm în calcul preţul destul de accesibil. De exemplu, cel mai mic tarif îl găsim la “Princ” (Prinţ), într-un cochet restaurant, unde se poate petrece Revenionul cu doar de 40 de euro.

„Avem un tarif de 40 de euro de persoană, cu formaţie care cântă muzică românească şi sârbească, până pleacă musafirii. Băutură este pentru toate gusturile, fiecare poate să consume atât cât îl ţine picioarele. În meniu avem gustare rece, gustare cladă, friptură de purcel, de miel, carne umplută. Din partea casei servim pleşcăviţă, salate, desert, cafea. Este meniul tradiţional complet cum este la noi în Serbia”, spune  Nicola Dumitraşcovici, patronul restaurantului „Princ”.

La hotelul Djerdap din Kladovo turiştii au plătit 130 de euro pentru două zile de cazareşi masa festivă inclusă. Lista preparatelor care se servesc în noaptea dintre ani este ameţitoare şi cuprinde aproape 100 de feluri de mâncare, precizează Branca Iocovici, reprezentantul hotelului Djerdap.

Revelionul la sârbi cu aproape 100 de feluri de mâncare, foarte atractiv pentru olteni

Din meniu amintim aici tartine de somon, salată de fructe de mare, peşte pane, muşchi umplut în sos de ciuperci, şniţel Karadjordje, micii Valahia, carne de pui cu ananas, tort din fructe, tort de rege, tort grecesc şi multe alte preparate care îţi lasă gura apă.

De Revelion, cei mai mulţi clienţi ai hotelurilor din zona Kladovo sunt din Drobeta Turnu-Severin, dar şi din judeţele Olt, Caraş-Severin şi Dolj.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite