Procesul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, nu s-a încheiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, este judecat la Curtea de Apel Bucureşti, sub control judiciar, pentru fapte de corupţie alături de fostul şef al poliţiei din Mehedinţi şi alte persoane.

Baronul PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu, şi-a încheiat primul său mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi în mai puţin de doi ani. Având “viciul” vorbitului excesiv la telefonul mobil şi al lăudăroşeniei cu relaţiile sus puse la Bucureşti, a căzut uşor în plasa procurorilor DNA, care l-au reţinut în data de 2 aprilie 2014 pentru fapte de corupţie. 

Până în data de 16 octombrie 2014 a fost anchetat în stare de arest preventiv, după care magistraţii au încuviinţat măsura arestului la domiciliu, iar din 4 martie 2015 este judecat în stare de libertate, sub control judiciar.

Adrian Duicu a fost trimis în judecată în iulie 2014 de procurorii anticorupţie pentru: trafic de influenţă, cumpărarea de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii de o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite; două infracţiuni de dare de mită; permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite; trafic de influenţă; primire de foloase necuvenite şi două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia. 

În data de 23 martie 2015, consilierii judeţeni au luat act de încetarea mandatului de drept al lui Adrian Duicu, după ce ANI l-a declarat incompatibil.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite