Prins cu peşte fără documente legale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întreaga cantitate de peşte a fost confiscată FOTO STPF Mehedinţi
Întreaga cantitate de peşte a fost confiscată FOTO STPF Mehedinţi

75 de kilograme de peşte  au fost confiscate  de poliţiştii  de frontieră mehedinţeni la un filtru organizat la intrarea în localitatea Gogoşu.  Peştele era transportat în condiţii improprii şi fără ca persoana care îl transportau să posede documente legale de deţinere şi transport.

În cadrul unei acţiuni de combatere a braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II au oprit miercuri seară pentru control, la intrarea în localitatea Gogoşu, un autoturism Fiat despre al cărui conducător auto aveau date că se ocupă cu activităţi de comercializare a peştelui fără a poseda autorizaţiile legale.

„La controlul autoturismului aparţinând lui P. Andrei, în vârstă de 56 ani,  din localitatea  Crivina, poliţiştii de frontieră au  depistat  în interiorul acestuia cantitatea de 75 de kilograme de peşte din specia caras, transportată în condiţii improprii, şi pentru care acesta nu poseda documente de provenienţă a mărfii”, a precizat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.
          
În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că P. Andrei deşi era pescar comercial nu a înregistrat în declaraţia de descărcare cantitatea de peşte prinsă din fluviul Dunărea. Având în vedere că activitatea de comercializare ilegală a peştelui ori deţinerea sau transportul în vederea comercializării fără documente legale constituie infracţiune, poliţiştii de frontieră  i-au întocmit lui P. Andrei lucrare penală. Cantitatea de 75  kilograme de peşte  a fost confiscată şi predată unei societăţi comerciale autorizate. Dacă va fi găsit vinovat, mehedinţeanul  riscă o sancţiune penală cu amendă cuprinsă între 1500 şi 10.000 de lei.          

Citiţi şi:

Braconajul dăunează grav cazierului atunci când sunt prin zonă şi poliţiştii de frontieră

Braconaj pe Dunăre. Zeci de instrumente de pescuit au fost confiscate, iar patru bărbaţi din Brăila s-au ales cu dosare penale

          

     
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite