Primii yoghini au sosit în staţiunea Băile Herculane. De 1 Mai yoghinii se prind în prima spirală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Yoghinii lui Bivolaru au sosit în staţiunea Băile Herculane pentru a participa la tabăra spirituală yoghină de vacanţă care se desfăşoară în acest an între 30 aprilie şi 11 mai.

Tema acestei tabere va fi, la fel ca şi anul trecut, “Taina dezvăluită a ipostazelor dumnezeieşti şi a atributelor divine”. Programul va cuprinde zilnic câte două meditaţii de exemplificare a unor stări elevate de conştiinţă, plus alte activităţi spirituale, printre care: meditaţii cu diferite ipostaze dumnezeieşti, iniţieri inedite, conferinţe speciale, spirale, spectacole, concerte şi concursuri.

„Este un nou simpozion de yoga organizat de Şcoala de yoga, Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut. Este un simpozion ce are deja o tradiţie de mai bine de 20 de ani aici în staţiunea Băile Herculane, o staţiune de excepţie, un loc extraordinar de frumos în România, avem ozon ca la 3000 de metri altitudine, cu o climă mediteraneană, un loc efervescent, un loc deosebit”, a declarat Costică Cojocaru, purtătorul de cuvânt al taberei de yoghini de la Băile Herculane.

Prima spirală, numită „Comuniune spirituală profundă cu Sufletul Neamului Românesc”,  va avea loc în seara zilei de 1 mai, iar pe parcursul taberei vor mai avea loc alte şapte spirale pe platoul Coronini. Şi liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut, Gregorian Bivolaru, va intra în contact telepatic cu participanţii la tabăra de la Băile Herculane, prin intermediul unor conferinţe.

Ca în fiecare an, comercianţii şi-au întins tarabele cu tot felul de produse vegetariene, ceaiuri, creme, foarte căutate de yoghini.

„Am adus toate bunătăţile. Se munceşte special pentru yoghini, a fost sezonul închis în Băile Herculane şi sperăm să mai facem un leu cu ei”, a spus o localnică care a adus la vânzare prăjituri. „Am venit cu brânză, ouă, smântână, de toate avem. Dacă o da Dumnezeu noi sperăm să avem şi vânzări frumuşele”, a spus o altă localnică. Sunt comercianţi care vin din alte colţuri ale ţării special pentru yoghinii de la Băile Herculane. „Se vând foarte bine alifiile acestea de mărul lupului, cele de untul pământului. Yoghinii cumpără astfel de produse şi ceaiuri pentru colesterol”, a spus un comerciant din Bihor.

Citeşte şi:

3.000 de yoghini iau cu asalt Băile Herculane

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite