Primarul municipiului Orşova a fost trimis în judecată. Care sunt acuzaţiile ce i se aduc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
primarul Orsovei FOTO Facebook

Primarul municipiului Orşova, social-democratul Marius Stoica, a fost trimis în judecată într-un dosar penal pentru comiterea mai multor infracţiuni, precum delapidare, fals intelectual şi uz de fals.

Pe rolul Judecătoriei Orşova, Secţia Penală, a fost înregistrat pe numele primarului Marius Stoica dosarul cu numărul 573/274/2019, ce are ca obiect delapidare, fals intelectual şi uz de fals. În dosar, edilul şef Marius Stoica are calitatea de inculpat, iar Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Orşova este parte vătămată.

Dosarul vizează modul în care s-au făcut două decontări ale primarului Marius Stoica pentru Orşova-Iaşi (transport şi cazare).

Problemele edilului de la Orşova cu legea nu se opresc aici. El mai este cercetat în prezent de poliţie şi se poate alege cu un nou dosar penal pentru lucrările care s-au efectuat în parcul Dragalina.

Surse din Primăria Orşova spun că stadiul lucrărilor efectuate în parc este realizat în proporţie de 30 %, dar plăţile efectuate de primar către firma Cliduncon sunt în proporţie de 75%. Mai exact, suma totală a proiectului este de 2,1 milioane lei, iar plăţile efectuate sunt în sumă totală de 1,6 milioane lei. Prejudiciul stabilit de anchetatori ar fi de circa 50.000 de lei.

Marius Stoica este primar al Orşovei din 2016 din partea Partidului Social Democrat.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite