FOTO Primarul de la Baia de Aramă, vizat de percheziţiile procurorilor DNA în Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafael Dunărinţu, primarul din Baia de Aramă-Mehedinţi FOTO Corina Macavei
Rafael Dunărinţu, primarul din Baia de Aramă-Mehedinţi FOTO Corina Macavei

Directorul executiv al APIA Mehedinţi, Loredana Gherasimescu, spune că nu are nicio legătură cu percheziţiile procurorilor DNA, care au avut loc astăzi la sediul instituţiei din Drobeta Turnu Severin, dar şi la Primăriile Baia de Aramă şi Obârşia Cloşani din Mehedinţi.

În judeţele Mehedinţi şi Hunedoara astăzi au avut loc 17 percheziţii domiciliare la sediul APIA Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin, precum şi la două primării din zona de nord a judeţului Mehedinţi, respectiv Baia de Aramă şi Obârşia Cloşani.

Surse din interiorul APIA Mehedinţi spun că procurorii DNA au făcut verificări privind modul cum cele două consilii locale, Baia de Aramă şi Obîrşia Cloşani, au primit subvenţie pe păşune, iar două persoane fizice subvenţie pentru animale. Vorbim de o zonă considerată defavorizată, unde subvenţia pe cap de animal ajunge la circa 500-600 de lei (300 de lei reprezentând numai subvenţia pentru zona defavorizată).

Vizat este şi primarul de la Baia de Aramă, Rafael Dunărinţu, pentru sumele de bani pe care le-a primit ca subvenţie pentru animale din 2011 încoace.

Percheziţia la sediul APIA Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin a început la ora 6,00 şi nu se încheiase până la orele 17,30, anchetatorii ridicând de aici mai multe documente, dar şi hardurile unor calculatoare.

Oamenii legii au făcut percheziţie şi în biroul directorului adjunct al APIA Mehedinţi, Anghel Docea, de unde au ridicat hardul unui calculator.

Într-un comunicat de presă, Direcţia Naţională Anticorupţie precizează că în acest caz există suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de fraudare a fondurilor europene:

“Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de fraudare a fondurilor europene.
În cursul zilei de 29 ianuarie 2015, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 17 locaţii situate în judeţele Mehedinţi şi Hunedoara, dintre care două instituţii publice”.

Practic mecanismul de verificare şi aprobare a unui dosar privind acordarea unor subvenţii implică activitatea a cinci funcţionari publici, ceea ce înseamnă că în perioada următoare mai mulţi funcţionari publici vor fi chemaţi la audieri de către procurorii DNA.

La Drobeta Turnu Severin a mai avut loc o percheziţie la un medic veterinar care răspunde de mai multe localităţi din zona de nord a judeţului Mehedinţi, de unde anchetatorii au ridicat mai mulţi saci cu documente.

Medicul veterinar ar fi semnat documentele care atestă că benefiarul de subvenţie ar avea un număr de animale, dar în realitate, pe teren, aceste animale nu există. Evident că va fi tras la răspundere şi funcţionarul public cu atribuţii de control din cadrul APIA Mehedinţi, care ar fi trebuit să verifice situaţia în teren şi să prezinte la finalul controlului un raport cu efectivul de animale.

Situaţia este destul de complicată, mai ales că acum există un conflict şi între Primăriile Baia de Aramă şi Obîrşia Cloşani, aceasta din urmă prezentând recent situaţia terenurile pentru care are şi cadastru, dar pentru care de patru ani de zile Primăria din Baia de Aramă a primit subvenţie.

Directorul executiv al APIA Mehedinţi, Loredana Gherasimescu, spune că nu are nicio legătură cu acest dosar, fiind prezentă la percheziţii ca reprezentant legal al instituţiei.

„În această dimineaţă am fost sunată de anchetatori să mă prezint la instituţie în calitate de reprezentant legal al instituţiei, ne-a fost prezentat mandatul de percheziţie. Acest control vizează doar percheziţie pe documente şi pe hardurile calculatoarelor. Au fost ridicate documente din şase birouri ale instituţiei. Ştiu că există un dosar penal în cercetare, mai multe detalii nu ştiu, de la agenţie s-au ridicat doar documente. Scopul acestor percheziţii sunt alocarea de fonduri presupuse a nu îndeplini condiţiile de eligibilitate atât în sectorul zootehnic, cât şi pe suprafaţă. Un lucru este cert, eu nu am nicio implicare, am fost chemată doar în calitate de reprezentant legal”, ne-a declarat Loredana Gherasimescu.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Citeşte şi:

Percheziţii la Baia de Aramă la firmele care prelucrează material lemnos

Primarul din Baia de Aramă s-a trezit cu poliţia acasă fiindcă are grijă de trei pui de căprioară

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite