Povestea unui erou român necunoscut. Cine a fost Colette Lahovari Plagino, voluntară în Primul Război Mondial, doamna de onoare a Reginei Maria

Povestea unui erou român necunoscut. Cine a fost Colette Lahovari Plagino, voluntară în Primul Război Mondial, doamna de onoare a Reginei Maria

Colette Lahovary Plagino Sursa FOTO fototeca MNIR

La intrarea României în prima conflagraţie mondială, în august 1916, Colette Lahovari Plagino se numără printre primele femei care, animate de profunde sentimente patriotice şi umanitare, au răspuns chemării Societăţii Naţionale de Cruce Roşie şi s-au oferit să lucreze voluntar ca infirmiere în spitalele Crucii Roşii, în cantinele şi infirmeriile organizate în gări. A fost doamnă de onoare a Reginei Maria şi o apropiată a acesteia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit „buletinului de nascere” eliberat de Oficiul stării civile al Primăriei comunei Bucureşti, Maria-Nicula Lahovary vedea lumina zilei la 31 mai 1885 în familia diplomatului Alexandru Em. Lahovary şi a Anei Lahovary, unica fiică a dr. Nicolae Kretzulescu. La vârsta de 22 de ani, cedând insistenţelor familiei îl acceptă ca soţ pe George Plagino.

Căsătoria se oficiază la Viena la 9 mai 1907, dar firile complet opuse ale celor doi soţi nu-i conferă nici fericire, nici trăinicie. Este posibil să fie unul din motivele pentru care în toamna anului 1912, la izbucnirea primului război mondial, se înscrie la cursurile de infirmiere voluntare organizate la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti. După absolvirea cu succes a cursurilor de infirmiere, cere să rămână la Spitalul brâncovenesc, unde timp de patru ani îşi dă benevol concursul la îngrijirea bolnavilor, participă la consultaţiile gratuite care se acordau la spital şi la numeroase operaţii chirurgicale.

La intrarea României în primul război modial, pentru început, Colette Lahovary-Plagino a continuat să lucreze timp de 2 luni ca infirmieră voluntară la Spitalul brâncovenesc, unde deja începuseră să sosească de pe front primii soldaţi români grav răniţi.

A refuzat salariul

„În primele zile ale lunii octombrie 1916, considerând că trenurile sanitare permanente care începuseră să plece în Moldova odată cu retragerea armatei române acolo, nu mai pot face faţă numai cu personalul medical calificat pe care îl aveau, Societatea Naţională de Cruce Roşie ia hotărârea ca, pe lângă fiecare tren sanitar să organizeze câte o <<echipă de doamne>> formată din infirmiere voluntare care să-şi aducă contribuţia la efectuarea operaţiilor chirugicale şi la aplicarea pansamentelor la răniţi. Cu acest prilej, Colette Lahovary-Plagino este numită şefa echipei sanitare nr. 6 ataşată Trenului sanitar permanent nr. 9 în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea până în martie 1817”, spune istoricul Maria Ioniţă, autoarea unui material despre activitatea Colettei Lahovary-Plagino, publicat în revista „Mehedinţi – istorie şi cultură” (1978). Membrii echipei, cu excepţia Colettei Lahovary-Plagino care acceptase numai alocaţia de hrană, primeau pe lângă aceasta şi o sumă de bani drept salariu.

În spitalul de contagioşi de la Căiuţi

La 28 martie 1917, Colette Lahovary- Plagino era detaşată împreună cu patru infirmiere, două femei de serviciu şi zece sanitari ai trenului la spitalul din localitatea Căiuţi, judeţul Bacău, ce funcţiona în cadrul Ambulanţei Diviziei a VI-a a Armatei a II-a. Timp de câteva luni, până în iulie 1917, ignorând pericolele la care o expunea o asemenea o asemenea grea misiune, Colette Lahovary- Plagino ca şi celelalte membre ale echipei pe care o conducea, au muncit cu devotament şi dăruire de sine pentru salvarea bolnavilor contagioşi.

„După contaminarea a două dintre infirmiere şi a mai multor sanitari cu tifos exantematic, Colette Lahovary- Plagino, în ciuda oboselii care ameninţa s-o doboare, a petrecut multe nopţi albe împărţindu-şi îngrijirile  între membrii personalului sanitar ce căzuseră pradă tifosului exantematic şi soldaţii bolnavi de tifos exantematic  sau febră recurentă”, mai spune Maria Ioniţă.

Decorată cu „Steaua României”

În raportul din 9 iunie 1917, comandantul Diviziei a 6-a, generalul Arghirescu, duce la cunoştinţa Marelui Cartier General întreaga activitate şi admirabila comportare a Colettei Lahovary- Plagino în spitalul de contagioşi de la Căiuţi:

„Bravând în mod eroic pericolul unei infecţiuni a acestor maladii, de dimineaţa şi până seara stă în mijlocul bolnavilor pe care-i caută cu o solicitudine, bunăvoinţă şi tragere de inimă care constituiesc o pildă concretă de cel mai desinteresat şi înalt patriotism”. În final, gen. Arghirescu propune decorarea ei cu „Steaua României” cu spade. Astfel, la data de 15 iunie 1917 i se acordă ordinul „Crucea Regina Maria”, clasa I.

Încă de la începerea ofensivei armatei române la Mărăşti, Colette Lahovary- Plagino cere, la 11 iulie 1917, să plece pe front şi este numită şefa echipei de infirmiere voluntare care funcţiona pe lângă ambulanţa Diviziei a 3-a din Armata II-a, la spitalul de campanie din localitatea Muşunoaele. Şi aici, Colette Lahovary- Plagino munceşte cu dăruire, calm, pricepere şi spirit de sacrificiu salvând multe vieţi omeneşti, participând la numeroasele şi dificilele operaţii chirurgicale desfăşurate, de cele mai multe ori, în condiţii deosebit de grele.

Începând din luna ianuarie 1918 şi până la sfârşitul acestui an echipa sanitară condusă de Colette Lahovary- Plagino a participat la acţiunile iniţiate de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România în vederea ajutorării invalizilor şi orfanilor de război, precum şi a refugiaţilor din teritoriul ocupat şi a populaţiei sinistrate din Moldova care-şi pierduse gospodăriile situate pe linia frontului în cursul operaţiunilor militare din vara şi toamna lui 1917, potrivit istoricului Maria Ioniţă Misiunea acesteia s-a încheiat cu succes.

După terminarea primul război mondial Colette Lahovary- Plagino a continuat să activeze ca membră a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, făcând parte în acelaşi timp, încă de la fondarea ei din Societatea „Ocrotirea orfanilor din război”. În testamentul întocmit de ea la Căiuţi, în vara lui 1917, Colette Lahovary- Plagino afirma următoarele: „Am fost atât de fericită că am putut lucra puţin pentru Ţara mea”.

Citeşte şi:

Femeile care au lăsat o urmă luminoasă în istoria ţării: secretele unora dintre cele mai curajoase românce

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările