Povestea preotului nevăzător care tipăreşte cărţi în Braille. „Cred că prin dăruire se ajunge la fericire“

Povestea preotului nevăzător care tipăreşte cărţi în Braille. „Cred că prin dăruire se ajunge la fericire“

Părintele George Radu Trăilescu FOTO Alexandra Georgescu

La Drobeta-Turnu Severin, un preot nevăzător coordonează un centru de informare pentru persoanele cu deficienţe de vedere, unul dintre puţinele unde se tipăresc cărţi duhovniceşti în alfabetul Braille.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 2009, Episcopia Severinului şi Strehaiei, în parteneriat cu Asociaţia Filantropia şi cu Asociaţia Nevăzătorilor, filiala Drobeta-Turnu Severin, a obţinut de la Ambasada SUA la Bucureşti o finanţare în valoare de 25.000 de dolari, destinată unui proiect care a avut ca scop crearea unui centru informaţional – „Didim cel Orb“ – pentru persoanele cu deficienţe de vedere. Centrul a fost amenajat la sediul Asociaţiei Nevăzătorilor şi a fost dotat cu aparatură IT specială, pentru care au beneficiat de training 15 persoane nevăzătoare. Centrul „Didim cel Orb“ a fost inaugurat în martie 2010, când s-a tipărit şi primul calendar ortodox în Braille pentru nevăzători, din România.

Acesta a fost o dorinţă mai veche a preotului George Radu Trăilescu (43 de ani), care încă de pe băncile facultăţii visa la o mică tipografie unde să poată tipări cărţi religioase pentru nevăzători.

CĂRŢI BISERICEŞTI ÎN BRAILLE

Prin străduinţa părintelui Trăilescu, care este ajutat de soţia sa, Oana, Centrul „Didim cel Orb“ tipăreşte cărţi religioase în Braille, calendarul ortodox în Braille, precum şi alte scrieri duhovniceşti şi cărţi de rugăciune. Aici au fost editate: „Sfânta Taină a Spovedaniei pe înţelesul tuturor“, „Acatistele Sfântului Nectarie din Eghina“, revista „Raze de Lumină“, calendarul creştin ortodox, „Rânduiala Sfintei Împărtăşanii“ şi multe alte materiale religioase. Pe viitor, părintele şi-a propus să tipărească şi canoanele Maicii Domnului, un catehism, precum şi cărţi care să conţină scurte poveşti religioase pentru copii.

Centrul e printre puţinele din ţară care oferă acces la o gamă diversă de informaţii prin realizarea de materiale în Braille pentru persoanele nevăzătoare, respectiv acces la mijloacele moderne de informare, cu ajutorul unor programe speciale.

„MAI FERICIT ESTE A DA DECÂT A LUA“

Sufletul acestui centru, părintele Trăilescu, este, la rândul său, o persoană cu deficienţe de vedere. Crede că nu face ceva deosebit, ci îşi face doar datoria de preot ortodox, aşa cum a înţeles-o el. Preotul dă dovadă de bunătatea unui om care a ştiut să biruie cumplitele încercări ale vieţii, cu modestie şi nesfârşită credinţă în Dumnezeu. De altfel, părintele crede că dăruirea este calea spre fericirea pe care mulţi dintre noi o căutăm toată viaţa.

„Cheia fericirii, cheia bucuriei, cheia împlinirii este, în primul rând, dăruirea către ceilalţi. În acest sens, îmi aduc aminte de un cuvânt al Sfântului Apostol Pavel, care la rândul său cita un cuvânt al Domnului: «Mai fericit este a da decât a lua». Omul va simţi mult mai multă bucurie şi va uita de propriile nelinişti şi propriile dureri şi neîmpliniri atunci când ajunge la această capacitate, de a dărui celorlaţi. Cred că prin dăruire se ajunge la fericire“.

DEPARTE DE CASĂ ŞI DE PĂRINŢI

Părintele Trăilescu a plecat din oraşul natal, Drobeta-Turnu Severin, de lângă părinţi, de foarte mic, pentru a absolvi o şcoală specială pentru nevăzători, cu clasele
I-XII, la Cluj-Napoca. Rugăciunea i-a alinat sufletul de copil singur printre străini, în toţi aceşti ani: „Când eram copil în şcoala aceea pentru nevăzători, unde ne aflam vreo 10-15 copii într-o cameră de internat, mă rugam între două paturi. Am simţit în acea perioadă cât de mult ajută rugăciunea, o simţeam ca o ocrotire, ca o mare putere care mă ajuta. Căutam ocrotire conştient sau mai puţin conştient şi lucrul acesta m-a făcut să-l descopăr pe Dumnezeu, ca Tată, şi biserica, ca Mamă“, îşi aminteşte preotul.
Câţiva ani mai târziu, în momentele tensionate ale Revoluţiei din 1989, câteva cuvinte rostite la radio aveau să-i trezească dragostea pentru biserică: „Pe Dumnezeu l-am găsit, l-am descoperit sau, mai bine zis, m-am apropiat de biserică şi de Dumnezeu odată cu Revoluţia. Pentru mine, Revoluţia din 1989 a fost ca un prag. Îmi aduc aminte şi acum, cu emoţie, când, ascultând la radio un program de muzică populară, deodată am auzit vocea lui Ion Caramitru şi a lui Mircea Dinescu spunând «cu ajutorul lui Dumnezeu». Au fost multe vorbe, dar asta mi-a rămas în minte şi faptul că am auzit la radio despre Dumnezeu a fost ca o scânteie pentru mine“.

MARCAT DE PREDICILE LUI BARTOLOMEU ANANIA

Cei 12 ani petrecuţi la şcoala din Cluj-Napoca au fost extraordinari şi l-au ajutat pe Radu Trăilescu să se formeze ca om. Mulţi dintre profesorii care predau la clasă  fuseseră scoşi de comunişti din sistemul de învăţământ şi duşi „la munca de jos“. Tot atunci a cunoscut bunătatea şi căldura ardelenilor: „În copilărie, mi se părea că este o perioadă foarte grea, dar a fost o perioadă care m-a ajutat mult. Este modul ardelenesc de a vedea lucrurile. Am întâlnit oameni calzi, cu o inimă foarte bună. De exemplu, noi, nevăzătorii de la şcoală, când mergeam în oraş şi ajungeam la un semafor, întotdeauna se găsea o persoană care să ne ajute să trecem strada. O voce blajină, aşa cum o au ardelenii: «No, dragă, vrei să traversezi strada?»“.

Tot în acea perioadă a avut posibilitatea să-l cunoască şi pe Mitropolitul Clujului, ÎPS Bartolomeu Anania, iar întâlnirea cu acesta i-a marcat adolescenţa. „M-au ajutat predicile acestui mare ierarh, un om foarte deosebit, pe care l-am cunoscut întâi prin predici. Eu, nefăcând religie în şcoală în acei ani, cred că predicile domniei sale au fost pentru mine o adevărată lecţie de religie. Până la terminarea liceului, în 1996, l-am ascultat ca un burete care sorbea toate cuvintele Înalt Preasfinţiei Sale“, spune părintele Radu Trăilescu.
 

La terminarea liceului, în 1996, la îndemnul părinţilor, Radu Trăilescu a urmat o şcoală postliceală de masaj, la Bucureşti. Între timp, s-a pregătit temeinic pentru examenul la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca. Din cei doi ani petrecuţi la Bucureşti, îşi aminteşte cu bucurie de predicile părintelui Constantin Galeriu de la Biserica „Sfântul Silvestru“, dar şi de ale părintelui Vasile Gavrilă.

În 1998, s-a întors la Cluj-Napoca, pentru a da admiterea la facultatea de teologie. Au urmat patru ani foarte frumoşi, deşi pentru un student nevăzător efortul de a învăţa a fost unul imens.

EFORTURILE UNUI STUDENT NEVĂZĂTOR

La facultate nu puteam să scriu la maşină în timpul orei, ca să nu deranjez. Înregistram cursurile, cu îngăduinţa profesorilor, pe reportofon, iar după-amiaza sau în zilele de sâmbătă şi duminică, când aveam mai mult timp liber, le transcriam după reportofon – când avea timp vreun coleg îmi dicta, ceea ce îmi uşura puţin situaţia. Mai târziu, când se acumula foarte multă materie, nu le mai scriam, mi le citeau colegii cursiv pe casetă. Era mai greu, pentru că eram obişnuit să le învăţ citind de pe hârtie. De aceea, un vis care mi s-a cuibărit în inimă a fost de a avea cărţi religioase, cărţi duhovniceşti pentru nevăzători, în Braille“, povesteşte părintele Trăilescu. După terminarea facultăţii s-a întors în Drobeta-Turnu Severin, unde a fost angajat în cadrul Biroului de Asistenţă Socială al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: