Poveste cu final trist pentru calul de la Bârda, tăiat cu toporul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calul Costică în ziua în care a fost găsit tăiat la picioare FOTO Corina Macavei
Calul Costică în ziua în care a fost găsit tăiat la picioare FOTO Corina Macavei

Sfârşit trist pentru calul de la Bârda, tăiat cu toporul de un localnic pentru singura „vină” că intrase în grădina sa. După eforturi uriaşe şi în ciuda tratamentului intenstiv, medicii veterinari de la Vier Pfoten, care îl luaseră la Bucureşti pentru a-l trata au fost nevoiţi să-l eutanasieze din cauza complicaţiilor apărute.

Cei trei medici implicaţi în tratarea animalului au încercat în mai multe rânduri şi prin mai multe metode să salveze piciorul grav rănit al calului. Ei au încercat să sutureze tendoanele şi să le detensioneze cu ajutorul unei potcoave ortopedice speciale. La o săptâmână după operaţie, suturile au început să cedeze din cauza tendoanelor care intraseră într-un proces de necroză. “Suntem foarte afectaţi că nu am putut salva acest animal greu încercat. Cazul a ajuns în atenţia multor medici specialişti internaţionali, din America, Austria şi Ungaria, iar la un moment dat chiar am luat în calcul să amputăm piciorul şi îi construim o proteză. Este vorba de o procedură care a avut rezultate la unele cazuri din America. Din nefericire, comparativ cu cazurile reuşite de acolo, am stabilit că acest cal, în mod particular, nu ar fi avut şanse de recuperare şi de acomodare cu proteza. Pentru că starea animalului se înrăutăţise, am decis să-l scutim de greaua suferinţă şi să-l eutanasiem”, a declarat medicul Ovidiu Roşu de la VIER PFOTEN.

Tratamentul a costat 2000 de euro

După operaţia efectuată pe 25 octombrie, medicii s-au ocupat în permanenţă de cal. Au schimbat zilnic bandajul şi au tratat rana, întreg tratamentul constând în jur de 2.000 de euro. În cele din urmă, animalul a fost eutanasiat de medici.

“Din păcate, în România ne confruntăm cu lipsa unei clinici veterinare specializate, în care să poată fi tratate astfel de cazuri, care necesită îngrijire post-operatorie de lungă durată. De asemenea, acest caz demonstrează încă o dată necesitatea ca autorităţile să aplice legea pentru protecţia animalelor şi să descurajeze astfel de  atrocităţi comise asupra animalelor nevinovate”

a declarat Kuki Bărbuceanu, coordonator de proiecte VIER PFOTEN.

Cât a valorat acest cal pentru proprietar?

Şi ca povestea acestui cal să fie şi mai tristă, nici măcar dreptate nu s-a făcut acest caz. IPJ Mehedinţi a demarat la acea dată o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a comis fapta şi pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru infracţiunea de provocare de suferinţe fizice şi psihice prin orice mijloac Dar ... proprietarul calului şi-a retras plângerea anunţându-i sec pe oamenii legii că a fost despăgubit de cel care îi mutilase calul.

Remember

În data de 21 octombrie, familia Curea din satul Bârda anunţa autorităţile că un bătrân din sat le-a tăiat calul cu toporul. În ziua aceea, proprietarul calului părea destul de afectat şi nu ai fi zis că-l va ierta vreodată pe vecinul său, pentru acest act de cruzime. „E un nemernic, un nenorocit, ce să spui altceva. Să dai într-un animal cu o cruzime aşa, cu toporul ori cu securea. Am trei copii şi noi am trăit de pe urma acestui cal. Ce fac eu acum în situaţia asta? La puşcărie cred că nu-l mai ia, dar să-mi recuperez animalul. Mai aduceam o căruţă de fân la un vecin mai luam 20-30 de lei, acum cu ce să mai car? Aici se vede urma crimei. Sângele pleacă de aici de lângă pomii ăştia doi până la locul unde a fost priponit. Dâra de sânge nu avea ce să caute aici. Probabil a încercat aici să-i taie picioarele şi după aceea i-a dat drumul, că tăiat tot se mai duce ca şi omul", spunea atunci Gheorghe Curea, proprietarul calului. Şi fiul familiei, Vasile Curea, spunea că cel care i-a schingiuit calul ar merita acelaşi tratament: „Azi-dimineaţă când am venit cu caprele l-am văzut tăiat. După mine acest om ar trebui tăiat cu lama şi pus sare uşor-uşor, aşa ar merita. Are 80 de ani, dar nu mai rău a făcut".

Localnicii consternaţi

Şi localnicii din Bârda erau consternaţi de cele petrecute şi cereau să se facă dreptate.  „Să dai în halul acesta într-un animal. Putea să-l ia, să-l închidă şi să ceară despăgubire dacă i-a păscut iarba sau dacă i-a făcut ceva prin grădină, dar nu să dai în animal în halul acesta. Suntem toţi oameni, avem suflet în noi. Nu e prima dată când face de astea, toată lumea ştie că a mai împuşcat un cal pe la dudaş că era paznic de câmp. Eu nu aş putut să fac aşa ceva pentru nimic în lume", a spus un localnic. „L-a adus aici se vede balta mare de sânge. E mai rău decât un animal, cel mai al dracu animal e omul", spunea un localnic.

Vier Pfoten i-a acordat o şansă

Sesizaţi din presă, reprezentanţii Fundaţiei Vier Pfoten România au venit în noaptea de 23 spre 24 octombrie la Bârda pentru a-l lua pe Costică la Bucureşti pentru a-l trata corespunzător. Din momentul în care a fost tăiat cu toporul şi până când medicii de la Vier Pfoten au venit la Bârda, Costică însă nu a fost deloc îngrijit, fiind lăsat sub cerul liber pe un teren agricol, fără ca vreun medic să-i cureţe rănile. Gheorghe Curea, proprietarul animalului, a spus că medicul veterinar din comună i-a explicat că nu se mai poate face nimic şi i-a sugerat să-l vândă celor care se ocupă cu tăieri de animale: „Medicul veterinar s-a uitat la cal şi mi-a spus că nu are ce să-i facă, că nu se mai poate face bun şi mi-a dat adeverinţa medico-legală şi atât. Nu i-a administrat niciun medicament”, a spus Gheorghe Curea. Dar Costică nu s-a dat bătut. În ciuda rănilor profunde şi a durerii pe care nu putea să o exprime, căluţul parcă a sperat la o minune. Miercuri noapte, în jurul orelor 1,30, echipa Vier Pfoten l-a găsit pe Costică într-o poieniţă.  Nu a ripostat în niciun fel atunci când medicii veterinari i-au analizat rănile, i le-au curăţat şi apoi bandajat. Nici chiar la injecţia destul de dureroasă cu antibiotice. Apoi şchiopătând a urcat în dubiţa care l-a dus spre Bucureşti, spre locul unde a fost tratat omeneşte.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite