Pompierii mehedinţeni, alături de comunitate şi colegii lor maramureşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul care a donat sânge a fost Constantin Florea, şeful pompierilor mehedinţeni
Primul care a donat sânge a fost Constantin Florea, şeful pompierilor mehedinţeni

90 pompieri mehedinţeni au donat sânge la Centrul de Transfuzii Mehedinţi, bonurile primite de către cadrele I.S.U. Mehedinţi, în urma donării de sânge, vor fi transformate în bani şi vor ajunge la pompierii maramureşeni

Sunt solicitaţi să stingă focul şi nu se dau înapoi de la nimic. Răspund prezent ori de câte ori li se cere sprijinul, în orice situaţie de urgenţă. Fără a uita că misiunea lor primordială este de a-şi salva semenii, pompierii mehedinţeni au iniţiat campania de donare sânge, contribuind şi în acest mod la salvarea vieţii celor aflaţi în suferinţă.

„Sub deviza <<Cu viaţa mea apăr viaţa>>, 90 pompieri mehedinţeni au donat sânge la Centrul de Transfuzii Mehedinţi, oferind astfel, o şansă la viaţă, un drept la existenţă şi la fericire pentru cei care se află în suferinţă”, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt ISU Mehedinţi.

Bonurile primite de către cadrele I.S.U. Mehedinţi, în urma donării de sânge, vor fi transformate în bani şi vor ajunge la pompierii maramureşeni, victimele exploziilor ce au avut loc zilele trecute.

Expoziţia de desene şi pictură realizată de către Cercurile de elevi ,,Prietenii Pompierilor” şi cu “Viaţa mea apăr viaţa”, având ca temă riscurile generate de calamităţile naturale, “Ziua Porţilor Deschise”şi activităţi omagiale au avut ca scop sărbătorirea Zilei Protecţiei Civile din România, dar şi a Zilei Internaţionale a Protecţiei Civile.


Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite