Peste 70 la sută din apelurile la 112 în Mehedinţi sunt false

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii STS spun că majoritatea apelurilor sunt false
Specialiştii STS spun că majoritatea apelurilor sunt false

Statistica pe anul 2012 realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 din judeţul Mehedinţi au fost primite şi tratate 239249 apeluri.

Dintre acestea 29,61 % au fost reale şi 70,39 % false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 53,32 %, Poliţie – 33,02 %, Pompieri – SMURD – 10,88 % şi Jandarmerie – 2,78 %.

Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele prepay.

Urmarea constatărilor făcute de către autorităţile statului, 3 cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112.

„Multe persoane sună fără a avea o urgenţă, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale. Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi. La 112 se sună doar atunci când aveţi cu adevărat o urgenţă”, spune col. Adrian Fulea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite