Peste 60 de intervenţii ale pompierilor mehedinţeni în acest weekend

Peste 60 de intervenţii ale pompierilor mehedinţeni în acest weekend

La nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au fost gestionate la acest sfârşit de săptămână 67 de solicitări în situaţii de urgenţă, 34 dintre acestea fiind urgenţe medicale, alte 19 fiind intervenţii pentru stingerea unor incendii.


Pompierii mehedinţeni au intervenit pentru salvarea victimelor şi asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la patru accidente rutiere, trei dintre acestea produse în municipiul Drobeta Turnu Severin şi unul în municipiul Orşova, în urma cărora trei persoane au fost transportate la spital de către echipajele medicale SMURD şi SAJ.

Totodată, echipele de intervenţie au acţionat pentru stingerea a 19 incendii, 18 dintre acestea izbucnite la vegetaţie uscată pe raza localităţilor: Şimian, Dănceu, Slaşoma, Vrancea, Almăjel, Dumbrava de Jos, Vânju Mare, Roşiori, Lupşa de Sus, Strehaia, Cozia, Izvoarele, Pădina Mare, Brezniţa Ocol, Dudaşul Cerneţiului şi Traian.

Peste 50 de hectare de vegetaţie uscată şi litieră au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Vrancea fiind afectată şi o pădure de salcâm, pe o suprafaţă de două hectare. Incendiile au produs pagube şi în localitatea Dumbrava de Jos, unde circa 200 de buşteni de viţă de vie şi 50 de pomi fructiferi au fost degradaţi, ca urmare a extinderii incendiilor de vegetaţie uscată.

La solicitarea poliţiei, pompierii au acţionat şi pentru căutarea unei persoane în vârstă de circa 83 de ani cu probleme medicale, plecată de la domiciliu, efectuând patrulări şi pe fluviul Dunărea pentru căutarea unei persoane posibil înecate.

Salvatorii au mai executat trei misiuni pentru îndepărtarea unor cuiburi de gărgăuni, la solicitarea jandarmilor, şi au acordat îngrijiri medicale celor 34 de persoane care au cerut ajutorul prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: