Peste 50 de sancţiuni contravenţionale pentru cei care nu respectă măsurile impuse de Ordonanţele Militare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
politie alba covid

În judeţul Mehedinţi, conform datelor Direcţiei de Sănătate Publică, 139 de persoane se află în carantină (din care 17 persoane au intrat şi 8 persoane au ieşit în ultimele 24 ore), iar 1.777 de persoane sunt autoizolate şi monitorizate la domiciliu (din care 280 persoane au intrat şi 0 persoane au ieşit în ultimele 24 ore).

În ultimele 24 de ore, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi Poliţia Locală au continuat acţiunile de verificare a respectării condiţiilor autoizolării.
272 de poliţişti mehedinţeni au participat la 283 de misiuni, fiind verificate 1.131 persoane aflate în izolare la domiciliu. De asemenea poliţiştii au verificat 39 de agenţi economici cu privire la respectarea interdicţiilor pe timpul stării de urgenţă, unde nu s-au constatat nereguli.

Au fost constatate 6 abateri fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.700 lei.

În urma acţiunilor desfăşurate în intervalul orar 22.00-06.00, pentru verificarea măsurilor impuse de Ordonanţă Militară Nr 2/2020 au fost aplicate 55 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 157.000 lei.
17 patrule mixte ale Jandarmeriei şi Poliţiei au verificat 291 persoane aflate în izolare în 32 localităţi, iar 27 jandarmi au constituit echipaje pentru însoţirea convoaielor care au tranzitat judeţul Mehedinţi şi transportul persoanelor către centrele de carantină.

Jandarmii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.200 lei.

Echipajul de cercetare Chimică Biologică Radiologică şi Nucleară din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin a efectuat o misiune de decontaminare a unei ambulanţe aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mehedinţi.

Poliţia Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la 146 de locaţii, unde se află  362 persoane în  izolare voluntară la domiciliu. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 10 echipaje de poliţie  locală,  dintre care 7 echipaje de ordine publică  şi  3 echipaje de circulaţie  rutieră. S-au aplicat 2 sancţiuni  contravenţionale pentru încălcarea măsurilor impuse de Ordonanţa Militară nr. 2/ 2020  în  valoare de 200 lei.

În  intervalul orar 19.00- 22.00, Poliţia Locală a desfăşurat misiuni de avertizare sonoră  a populaţiei.
Instituţia Prefectului judeţului Mehedinţi face apel la cetăţeni să respecte recomandările specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, precum şi prevederile ordonanţelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ţine sub control răspândirea epidemiei.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite