Paturi moderne donate din Germania secţiei de psihiatrie din Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românca şi reprezentanţii centrului de seniori din Germania
Românca şi reprezentanţii centrului de seniori din Germania

Cu oameni serioşi şi cărora le pasă se pot schimba lucrurile în bine. Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin a primit o donaţie de paturi şi saltele din Germania. Donaţia provine de la un azil de bătrâni din Germania şi a fost înlesnită de o severineancă care lucrează acolo.

O severineancă stabilită  în Germania, Oana Popescu, care lucrează într-un centru de seniori din oraşul Weingarren- Baden Würtenberg, a făcut un gest frumos pentru Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin.

Prin intermediul ei au fost donate opt paturi moderne, saltele aferente şi câteva noptiere. Chiar dacă trăieşte departe de ţară şi de oraşul natal de mulţi ani, Oana Popescu nu a uitat de unde a plecat şi este cu sufletul mereu acasă, dorind să dea o mână de ajutor unei secţii medicale extrem de vitregite. Mobilierul de aici este foate vechi, degradat, neschimat din anul 1980, aşa că o astfel de donaţie a fost binevenită.

paturi donate din germania

În demersul ei s-au alăturat Jens Witte – administratorul centrului, Christian Fuchs – director şi Matthias Verba- şeful secţiei medicale la Semiorenzentrum Hans Edelberg din oraşul Weingarren- Baden Würtenberg, centru aflat sub concernul franţuzesc Orpea, concern ce a cumpărat în urmă cu câţiva ani  27 de centre de seniori. 

La fel de frumos este şi gestul colectivului de angajaţi de la Secţia de Psihiatrie, care au pus mână de la mână şi au strâns suma necesară pentru plata transportului mobilierului în ţară.

Un alt transport cu 20 de paturi va ajunge la secţia de psihiatrie din Drobeta Turnu Severin în luna septembrie. În total, secţia are 85 de paturi.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite