Parchetul şi Judecătoria din Baia de Aramă s-ar putea desfiinţa

Parchetul şi Judecătoria din Baia de Aramă s-ar putea desfiinţa

Proiectul a primit avizul CSM (foto)

Treizeci de instanţe şi parchete cu volum mic de activitate urmează să fie desfiinţate, întrucât au de soluţionat un număr mai mic de 5.000 de dosare într-un an, între acesta figurând Judecătoria şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, potrivit unui proiect de lege publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit proiectului de lege, depopularea zonelor aflate în circumscripţia acestor instanţe au condus la o scădere a numărului de dosare înregistrate pe rolul acestora.

“Aceste instanţe au înregistrat constant un volum scăzut de activitate sub media la nivel naţional, au avut un grad scăzut de ocupare a posturilor de judecători (există judecătorii care nu prezintă atractivitate pentru opţiunile auditorilor de justiţie după absolvirea Institutului Naţional al Magistraturii şi susţinerea examenului de capacitate), condiţiile socio-economice care au condus la punerea în funcţiune nu mai subzistă, iar depopularea zonelor aflate în circumscripţia acestora au condus la o scădere a numărului de dosare înregistrate pe rolul acestora”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

La articolul 2 al proiectului de lege se menţionează că judecătorii şi procurorii din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea desfiinţate în condiţiile prezentei legi pot opta pentru transferul pe un post în cadrul altor instanţe sau parchete.

În cadrul şedinţei de plen de joi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat desfiinţarea acestor 30 de instanţe şi parchete.

Citiţi şi:

Predoiu: Ponta este un demn urmaş al lui Adrian Năstase, chiar dacă l-a trădat

Cel mai căutat interlop din Alba, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Pricu face mişto de poliţişti pe Facebook

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: