Ofițer român, mentor al șefului Criminalisticii din Kabul: „70% din polițiștii afgani sunt analfabeți”

Ofițer român, mentor al șefului Criminalisticii din Kabul: „70% din polițiștii afgani sunt analfabeți”

Cristi Frânculescu, apreciat pentru misiunile în străinătate

Comisarul șef Cristi Frânculescu, ofițer de poliție în cadrul IPJ Mehedinți, a fost premiat, în week-end, de Ministerul Administrației și Internelor  pentru activitatea sa de opt ani, dusă în cadrul unor misiuni în afara țării.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ofițerul a lucrat timp de șase ani la laboratorul de criminalistică din Kosovo, iar în ultimii doi ani a fost mentorul șefului Criminalisticii din Kabul, Afganistan.

Cristi Fânculescu este absolvent al Academiei de Poliție, profilul Criminalistică, iar din anul 1994 lucrează în cadrul IPJ Mehedinți.

Seria misiunilor în străinătate o începe în 1999, iar printre cele mai importante activități la care a participat se numără cele din Kosovo și Kabul.

„În ultimii doi ani am lucrat în Afganistan, unde am fost mentorul șefului laboratorului de criminalistică din Kabul. Este cu totul altă lume, alte mentalități. Sunt foarte multe probleme de depășit, mai ales că 70% din polițiștii afgani sunt analfabeți. În momentul în care vrei să începi o pregătire cu cei de acolo, trebuie să începi cu alfabetizarea”, ne-a spus Cristi Frânculescu.

Află întreaga poveste a ofițerului mâine, în Adevărul de Seară Severin și pe turnu-severin.adevarul.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: