O lansare de excepţie la Palatul Culturii „Teodor Costescu”: cartea „Ultimele zile şi viaţa de după”, de Mihai Firică

O lansare de excepţie la Palatul Culturii „Teodor Costescu”: cartea „Ultimele zile şi viaţa de după”, de Mihai Firică

Evenimentul a fost găzduit de Clubul Artelor FOTO Alexandra Georgescu

Joi, 23 noiembrie, la Clubul Artelor al Palatului Culturii „Teodor Costescu”, a avut loc lansarea volumului de poezii  „Ultimele zile şi viaţa de după”, semnat de scriitorul craiovean Mihai Firică, apărut la Editura Tracus Arte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Evenimentul de lansare al  volumului de poezii  „Ultimele zile şi viaţa de după” a fost organizat în cadrul manifestărilor închinate Zilelor Palatului Culturii „Teodor Costescu”.

„Este o carte la care am lucrat îndelung, este o carte care s-a aşezat în timp, am adunat versuri pe care le-am publicat în reviste, în spaţiul virtual unele dintre ele, unele le-am rescris. În ultimii 20 de ani, s-au adunat mii de articole de presă scrisă, s-au adunat sute şi sute de ore de emisiuni în direct, de reportaje, o activitate de jurnalist. Şi asta a fost şi prăpastia în care am crescut şi din care am încercat să ies. A fi jurnalist este o prăpastie din care ne zbatem să ieşim şi alături de noi să scoatem şi societatea la suprafaţă. Este condiţia jurnalistului de provincie, cu toate implicaţiile acestei profesii, este o încercare de a răzbate într-o lume din ce în ce mai dură şi neprielnică”, a spus jurnalistul şi scriitorul craiovean Mihai Firică.

Managerul Palatului Culturii „Teodor Costescu”, scriitorul Sorin Vidan, şi poetul Viorel Mirea au vorbit despre „Ultimele zile şi viaţa de după”.  La final, Mihai Firică  a acordat autografe celor prezenţi la eveniment.

Despre autor

Mihai Firică s-a născut la 26 iulie 1970, în Craiova. A studiat Literele, istoria şi dreptul, svând o specializare post-universitară în Managementul relaţiilor internaţionale. A debutat ca poet în revista „Ramuri” în 1989,a  colaborat cu cele mai importante publicaţii de cultură din România, iar poeziile i-au fost traduse în engleză, franceză, maghiară, japoneză şi bulgară. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Oltenia din 1997.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: