O familie cu 10 copii sprijinită de pompierii mehedinţeni

O familie cu 10 copii sprijinită de pompierii mehedinţeni

Ajutoarele au ajuns la o familie numeroasă din Şiroca

Aşa cum au făcut şi cu câteva luni în urmă, pompierii mehedinţeni au strâns bani, au mers la cumpărături şi au dăruit, cu mult drag, alimentele cumpărate, unei familii cu 10 copii, la care iepuraşul nu a ajuns vreodată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Joi, pompierii din cadrul ISU „Drobeta” s-au deplasat în localitatea Şiroca, acolo unde o familie numeroasă, cu posibilităţi materiale reduse, avea nevoie de ajutorul lor.

“Pompierii au ca misiune fundamentală salvarea de vieţi din diferite situaţii de urgenţă. De multe ori, oamenii au nevoie să fie salvaţi şi din suferinţa în care se află, suferinţă, care, de multe ori este cauzată de sărăcia în care trăiesc. De aceea, pompierii mehedinţeni au iniţiat şi s-au alăturat de nenumărate ori acţiunilor umanitare, acţiuni organizate cu scopul de a-şi ajuta semenii”,  a declarat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.

Cei 10 copii, care locuiesc împreună cu mama lor, într-o căsuţă cu numai două camere, îi aşteptau pe pompieri şi sperau în ajutorul acestora.      

Pompierii mehedinţeni sunt oameni cu suflet mare, care nu pot sta nepăsători atunci când ştiu că cineva are nevoi de ei, de aceea, de fiecare dată când au ocazia îi ajută pe cei necăjiţi. Prin gestul simplu al pompierilor o familie cu 10 copii din localitatea Şiroca vor petrece Sfintele Sărbători de Paşte în linişte şi cu bucurie. Vor avea alimentele necesare traiului de zi cu zi şi se vor bucura cu adevărat de Sărbătorile Pascale.

Citiţi şi:

FOTO VIDEO Copilărie la limita subzistenţei. Familia cu zece copii unde Moş Crăciun nu a venit niciodată

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: