O elevă de 12 ani din Strehaia, accidentată pe trecerea de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O elevă în vârstă de 12 ani a ajuns luni după-amiază în stare gravă la spital, după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni din Strehaia, de un autoturism care nu i-a acordat prioritate. Minora se afla în timpul orelor de curs.

Accidentul s-a produs luni după-amiază, eleva fiind lovită de un autoturism Audi pe o trecere de pietoni, în centrul oraşului Strehaia, foarte aproape de şcoala generală din oraş, la care învaţă. La volanul autoturismului Audi se afla un bărbat din Strehaia.

Primele informaţii arată că accidentul s-a produs în timpul orelor de curs, eleva fiind în clasa a V-a.

Poliţia Rutieră efectuează cercetări la locul accidentului, victima fiind transportată la spital în stare gravă, aceasta suferind un traumatism cranian.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite