O asistentă medicală a deschis o şcoală pentru mame: „Cea mai mare greşeală este renunţarea la alimentaţia la sân după patru luni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magda Iorgovan, asistent medical de 11 ani la Maternitatea din Drobeta Turnu Severin, sare din tiparul acela obişnuit al angajatului de la stat pentru care programul de lucru înseamnă opt ore şi atât.

Visa de mai multă vreme să deschidă la Drobeta Turnu Severin o şcoală a mamelor, unde tinerele care rămân însărcinate să afle totul de la A la Z despre ceea ce înseamnă o sarcină, cum trebuie să se hrănească în această perioadă, cum trebuie să îngrijească apoi bebeluşii şi multe alte lucruri utile.

„La Maternitate, cele mai multe mămici vin neinformate, ştiu doar că o să nască, dar nu au idee despre ceea ce înseamnă o contracţie normală, adevărată de naştere, se sperie la cel mai mic simptom şi fug la spital sau anunţă medicul ginecolog când de fapt poate să fie o alarmă falsă. În momentul în care dau naştere copilului pur şi simplu se iau după ce spune bunica, ce spune vecina, ce a mai auzit de la o prietenă şi cea mai mare greşeală este aceea că în jurul vârstei de patru luni s-a dovedit că mamele renunţă la alimentaţia exclusivă la sân trecând la laptele praf”, spune Magda Iorgovan. 

Aşa că Magda a urmat cursurile SAMAS (Scopul Programului SAMAS este să creeze, la nivel naţional, prima Reţea de Asistenţă de Sănătate pentru Mame şi Sugari), fiind singurul asistent medical din Mehedinţi la această oră care poate să ofere servicii destinate gravidelor, mamelor şi sugarilor, care îmbină educaţia pentru sănătate în sarcină, pregătirea corpului pentru naştere, precum şi suportul după naştere când proaspăta mama are nevoie de îndrumare.

Şcoala s-a deschis în vara anului trecut

Cu sprijinul Maternităţii din Drobeta Turnu Severin, care i-a pus la dispoziţie un spaţiu în incinta instituţiei, Magda a reuşit să deschidă în luna iunie a anului trecut această şcoală. Un proiect care avea să se bucure de un mare succes chiar de la început pentru că tinerele mămici aveau nevoie de informaţii, de ajutor calificat.

image
FOTO Magda Iorgovan “Mamele sunt receptive şi vin la cursuri, am văzut că au început şi mămicile minore să vină şi să fie interesate, cele care sunt dintr-un mediu puţin mai ridicat nu sunt receptive pentru că merg pe ideea că <<eu le ştiu pe toate>> şi cred că le este ruşine să spună că <<eu am fost la un curs şi m-a învăţat o doamnă cum să dau la copil să mănânce>>” spune Magda.

De când s-a deschis şcoala, peste 300 de mămici au luat lecţii de la Magda, au învăţat cum să-şi îngrijească bebeluşii şi cum să-i ferească de boli.  Cea mai mare parte din aceste mămici sunt minore ori femei care provin din medii defavorizate, trăiesc doar dintr-un ajutor social sau sunt şomere.

Cursuri gratuite pentru femei în situaţii dificile de viaţă

Prin intermediul unui program social implementat la Drobeta Turnu Severin de SAMAS, aceste femei beneficiază de educaţie perinatală gratuită – cursuri şi suport în ceea ce priveşte sarcina şi îngrijirea copilului în primii doi ani de viaţă. „Cele mai multe cazuri de mortalitate şi morbiditate maternă şi infantilă sunt întâlnite în rândul femeilor din comunităţile sărace. O bună parte dintre aceste probleme ar putea fi însă rezolvate dacă femeile aflate în perioada maternităţii ar fi informate cu privire la îngrijirea în sarcină şi pregătirea pentru naştere, precum şi nutriţia sănătoasă, a lor şi a bebeluşului şi ar accesa la timp sistemul de îngrijiri de sănătate”, a declarat Magda Iorgovan, educator perinatal SAMAS. Era nevoie de o astfel de educaţie, având în vedere că multe dintre femeile care nasc în Maternitatea din Turnu Severin trăiesc la limita sărăciei. De cele mai multe ori primul contact cu medicul ginecolog în perioada de sarcină îl au abia când ajuns în sala de travaliu.

„Nu trebuie să uităm că trăim într-un judeţ cu mari probleme sociale, cu mari disparităţi între modul în care trăiesc oamenii, iar dincolo de retorica cu care suntem obişnuiţi în ultimii 25 de ani constatăm cu tristeţe că judeţul Mehedinţi este plin de analfabeţi, de oameni săraci, de oameni care trăiesc sub pragul sărăciei şi ca atare astfel de oameni generează o serie de probleme între care sunt copiii prematuri, copii care se nasc subponderali, distrofici, copii cu o mulţime de probleme de sănătate”, spune medicul cardiolog Cristian Jianu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţe Drobeta Turnu Severin.

“Bebeluşii sunt foarte delicaţi”

Informaţiile de pe internet sau cele primite de la bunica, mătuşa sau vecina nu îşi au locul atunci când vine vorba de un nou-născut. “Încerc să le spun că bebeluşii sunt foarte delicaţi şi să-şi lase mamele şi soacrele în pace care vin şi le spun că trebuie ridicat de cap şi tras în toate modurile posibile, că trebuie unşi cu tot feluri de unturi şi alte cele. Vreau să le spun că bebeluşii trebuie ţinuţi în apă cel mult 5-7 minute pentru că pielea lui este foarte fină. Cred că bunica, mătuşa şi alte persoane binevoitoare ar trebui să le ajute în sensul că pot să facă o mâncare, să le întindă rufele, să bată covoarele, iar mama şi tatăl să-şi crească copilul pentru că ei cunosc cel mai bine nevoia copilului lor”, mai spune Magda.

“Am învăţat că laptele de mamă este cel mai bun”

Beatrice Călin are 30 de ani şi luna trecută a născut în Maternitatea din Drobeta Turnu Severin, doi gemeni perfect sănătoşi, Arian şi Mateo. Spune că informaţiile primite de la Magda i-au fost de mare ajutor pentru că altfel nu ştie cum s-ar fi descurcat acasă cu doi bebeluşi.

“În maternitate ne-au ajutat doamnele asistente, dar acasă ar fi fost greu. Mama şi soacra nu sunt în permanenţă cu noi, aşa că aveam nevoie de sfaturi de la o persoană competentă. Şi un sfat bun nu strică niciodată”, a spus tânăra mămică din Drobeta Turnu Severin.

Lavinia Dragomir a născut în urmă cu două luni un băieţel, primul copil în familie.

image

De la Magda a învăţat că Gabriel trebuie hrănit cu lapte matern pentru a fi sănătos. “Am învăţat că laptele de mamă este cel mai bun, că nu trebuie să dăm lapte praf la copil, că nu are nevoie de ceaiuri la început, decât lapte de mamă. Fiul meu a mâncat numai lăptic şi în două luni şi-a dublat greutatea. Am învăţat cum să-l spăl, cum să-l ţine corect la sân şi multe alte lucruri foarte importante. Mama e plecată, soacra e la ţară, nu ne ajută nimeni”, spune Lavinia.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite