Mircea cel Bătrân şi implicarea sa în lupta pentru succesiunea la tronul Imperiul Otoman -  cum a atras domnitorul mânia fiului lui Baiazid

Mircea cel Bătrân şi implicarea sa în lupta pentru succesiunea la tronul Imperiul Otoman -  cum a atras domnitorul mânia fiului lui Baiazid

Mircea cel Bătrân, domnitorul Ţării Româneşti în perioada 1386-1418

Politica dusă de către domnitorul Ţării Româneşti Mircea cel Bătrân a realizat un fapt unic în istoria sud-estului Europei, un sultan turc să fie aşezat pe tron cu sprijinul direct şi eficient al unui conducător român. Chiar dacă succesul a fost de scurtă durată, cronicarii turci au remarcat imediat noua schimbare, imputându-i lui Musa faptul că „nu s-a mai luptat cu ghiaurii“.

Una dintre cele mai prolifice perioade ale diplomaţiei româneşti în Evul Mediu a fost domnia lui Mircea cel Batrân (1386-1418). Domnitorul muntean a ştiut să îmbine atât calea armelor, cât şi diplomaţia, încheind cu marile puteri vecine, Polonia şi Ungaria tratate de alianţă care să-i confere un scut de protecţie împotriva unor eventuale agresiuni, apreciază profesorul de istorie severinean dr. Nicolae Şerban. 

Apogeul politicii sale externe a fost însă amestecul în lupta pentru succesiune la tronul Imperiului Otoman. Situaţia de interregn a fost creată de cuceritorul mongol Timur Lenk, care în lupta de la Ankara (28 iulie 1402) l-a învins pe sultanul Baiazid şi l-a ţinut prizonier într-o cuşcă. Cei patru fii ai lui Baiazid I, Suleyman, Mehmed, Isa şi Musa au fost nevoiţi să recunoască suzeranitatea lui Timur Lenk, primind în schimb stăpânirea unor teritorii dispuse strategic, fapt ce ne arată intenţia marii căpetenii mongole de a crea premisele viitoarelor lupte pentru putere şi de a stăpâni prin divizare, spune dr. Nicolae Şerban.

Îl sprijină pe Musa

Domnitorul Mircea nu a ratat ocazia şi, pentru a asigura liniştea la hotarul de sud al Ţării Româneşti, a luat iniţiativa sprijinirii lui Musa. Aşa se face că solul şi scrisoarea trimisă de domnitorul român au fost bine primite, iar, în 1409, beneficiind de concursul beilor de Karaman şi Sinope-Kastamonu, Musa se îmbarca pe o corabie la Sinope, având ca destinaţie Ţara Românească. 

„Cu ajutor de la Mircea cel Bătrân şi de la despotul sârb Stefan Lazarevic, Musa întoarce victoria de la Iambol împotriva lui Soliman, fratele său mai mare. Din păcate, succesul a fost de scurtă durată, întrucât la Kosmedion (15 iunie 1410), forţele lui Soliman sprijinite de bizantini îl înving pe Musa. Acesta este momentul în care pretendentul turc caută din nou adopost şi sprijin în Ţara Românească”, mai spune prof. dr. Nicolae Şerban.

Linişte la frontiera dunăreană

Din nou cu sprijinul lui Mircea, Musa a atacat cu o nouă oaste oraşul Adrianopol (Edirne) pe care l-a cucerit, fratele său, Soliman, fiind ucis în timp ce încerca să se refugieze la Constantinopol. Victoria repurtată de protejatul domnului Ţării Româneşti a însemnat o încununare a efortului militar şi diplomatic al lui Mircea.

Timp de doi ani, cât a durat domnia lui Musa (1411-1413) asupra Rumeliei, partea europeană a Imperiului Otoman, Ţara Românească a avut asigurată liniştea la frontiera sa dunăreană. Colaborarea dintre cei doi conducători a fost întărită şi printr-o alianţă  matrimonială. Aceste raporturi speciale dintre cei doi explică şi stăpânirea lui Mircea a unui vast teritoriu ce ajungea  în dreptul Dobrogei până la Munţii Balcani, explică prof dr. Nicolae Şerban.

Musa, ştrangulat

În loc să-şi consolideze stăpânirea, Musa a continuat lupta, atacându-l pe Stefan Lazarevic şi pe împăratul bizantin Manuel al II-lea, ultimul cerând sprijin lui Mehmed, un alt fiu al lui Baiazid I, ce stăpânea partea asiatică a Imperiului Otoman. O primă bătălie dintre cei doi fraţi a avut loc în 1412 la Incegiz, încheindu-se cu victoria lui Musa. Anul următor, Mehmed a revenit cu o nouă armată şi în apropiere de Sofia, la Ceamurlia, l-a învins pe fratele său Musa, care a fost prins şi ştrangulat în timp ce încerca să se refugieze în Ţara Românească.

„Rolul deţinut de Mircea cel Bătrân a atras, bineînţeles, o expediţie de pedepsire din partea sultanului Mehmed I (1413-1421), concretizată în acţiuni de jaf la nord de Dunăre. În anul 1415, prin intermediul regelui polon, s-a încheiat o înţelegere între Mircea cel Bâtrân şi sultanul Mehmed I, în urma căreia domnul Ţării Româneşti a plătit pentru prima dată tribut (3.000 de galbeni). În schimbul acestei sume, sultanul îl asigura că ţara nu va fi atacată. Acest act nu a însemnat supunerea Ţării Româneşti faţă de turci, ci doar un armistiţiu temporar cu obligaţii bilaterale”, spune prof. dr. Nicolae Şerban. 

Conflictul dintre Mircea cel Bătrân şi otomani s-a reluat în anul următor, domnul Ţării Româneşti implicându-se în două noi crize politice şi sociale care au afectat statul otoman.

Citeşte şi:

Zece lucruri mai puţin cunoscute despre Mircea cel Bătrân: originea mamei lui era incertă, iar numele său nu avea legătură cu vârsta înaintată

Tunelul secret de sub Cetatea Turris, care leagă malurile Dunării. Lucruri neştiute despre castrul Împăratului Traian, devenit fortăreaţa lui Mircea cel Bătrân

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările