Medicii din Mehedinţi îi cer preşedintelui Klaus Iohannis depolitizarea conducerii spitalelor

Medicii din Mehedinţi îi cer preşedintelui Klaus Iohannis depolitizarea conducerii spitalelor

Conducerea Colegiului Medicilor din Mehedinţi FOTO Corina Macavei

Colegiul Medicilor din Mehedinţi şi Sindicatul Medicilor din Mehedinţi au trimis o petiţie preşedintelui României, Klaus Iohannis, prin care cer depolitizarea conducerii spitalelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Medicii mehedinţeni consideră ca organele de conducere ale spitalelor ar trebui să fie alese de către foruri interne, fără condiţionări sau ingerinţe de natură politică, ci pe criterii de competenţă, profesionalism şi moralitate.

“Atragem atenţia asupra faptului că nu se poate vorbi de un progres real al sistemului sanitar, cât timp conducerea instituţiilor sanitare este una subordonată politic, iar managerii spitalelor sunt numiţi de multe ori interimar, dintre persoanele din afara sistemului sanitar sau fără experienţă şi expertiză necesare acestei poziţii, având nevoie de timp pentru acomodare”

se arată în respectiva petiţie.

Medicii mehedinţeni spun că  Ministerul Sănătăţii a promovat o serie de propuneri de modificare a Legii nr 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (pe site-ul instituţiei), care au avut în vedere însă doar descentralizarea sistemului sanitar, fără a fi luată în calcul şi depolitizarea sistemului.

În momentul de faţă, potrivit legii managerul de spital se stabileşte / numeşte, după caz, de către Ministerul Sănătăţii, ministerele de resort sau autorităţile administraţiei publice locale.

În opinia medicilor de la Mehedinţi, această formă a textului de lege nu face decât “să favorizeze politizarea funcţiilor de conducere în cadrul spitalelor, iar urmarea imediată a acestui fapt este adâncirea crizei ce apasă asupra sistemului sanitar şi menţinerea provizoratului în ceea ce priveşte stabilirea unei politici manageriale coerente, viabile si cu continuitate”.

“Este imposibilă elaborarea şi menţinerea unei strategii manageriale într-o instituţie sanitară în care organele de conducere se schimbă la câteva luni, iar numirea acestora în funcţii se realizează pe considerente exclusiv politice.

Considerăm că se impune, în contextul legislativ prezentat, modificarea textului acestui act normativ, în sensul că managerii de spital să nu fie numiţi pe considerente de apartenenţă politică, ci desemnaţi de corpul medical din cadrul spitalelor – organ care cunoaşte cel mai bine atât realitatea din cadrul spitalelor, cât şi persoanele care sunt competente să ocupe funcţii de conducere (procedură similară cu alegerea rectorului unei universităţi)”, se mai arată în petiţie. 

O situaţie de provizorat există şi la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severi, cea mai mare unitate medicală din judeţul Mehedinţi, unde la conducerea spitalului se află cu titlu interimar din luna mai 2014 un medic desemnat de conducerea Consiliului Judeţean  Mehedinţi. Un concurs pentru ocuparea funcţiei de manager fusese programat pentru luna februarie, dar pe ultima sută de metri s-a anunţat amânarea acestuia pentru luna mai. De altfel, nicio persoană nu se înscrisese pentru acest concurs, existând suspiciuni că subiectele vor fi foarte grele astfel încât examenul să nu fie promovat de nimeni, iar mai apoi să fie desemnat din nou un manager cu titlu interimar la conducerea spitalului.

Citeşte şi:

Medicul Marinică Stoian rămâne în continuare la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţe Turnu Severin

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: