Matrapazlâcurile Primăriei Turnu Severin scoase la lumină de experţii Curţii de Conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Drobeta Turnu Severin a cheltuit sute de mii de lei pentru lucrări, care în realitate nu s-au efectuat niciodată, potrivit unui raport efectuat de experţii Curţii de Conturi. Astfel, firmele de casă ale municipalităţii şi ai căror acţionari sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală au încasat sute de mii de lei pentru lucrări pe care nu le-au efectuat sau care au fost supraevaluate.

Primăria Drobeta Turnu Severin, sub directa conducere a primarului Constantin Gherghe, a cumpărat în anul 2012 două maşini. Din bugetul local s-a cumpărat un autoturism nou marca Ford Mondeo Titanium 2 TDCI 162 CP, în condiţiile în care prin lege, astfel de achiziţii au fost interzise, începând cu aprilie 2009. Valoarea este 129.000 lei. În acelaşi an şi Direcţia de Poliţie Locală, aflată în subordinea Primăriei, a achiziţionat un alt autoturism Ford Mondeo, de 200 cai putere în valoare de  132 000 lei.

Pe de altă parte, Curtea de Conturi arată că Primăria Drobeta Turnu Severin a acceptat la plată reabilitarea unor parcuri şi alei, lucrări care nu au fost efectuate. Spre exemplu, în 2012 s-au plătit 315.000 lei pentru lucrări neexecutate sau servicii neprestate în Cimitirul Sfântu Gheorghe. Pentru sensul giratoriu  de la   intersecţia  străzilor  Splai  M.Viteazul  şi  I.C.  Brătianu” s-au plătit 110.000 lei pentru lucrări neefectuate către SC VIA VITA CONSTRUCŢII SRL, potrivit raportului Curţii de Conturi. Alţi 81.029 lei au fost viraţi către SC VIA VITA SRL pentru obiectivul de investiţii “Reabilitare şi amenajare parcuri  în  municipiul  Drobeta  Turnu  Severin”. Nici aceste lucrări nu s-au efectuat. Cele două societăţi îi aparţin lui Sorinel Duducea, denumit şi Regele Asfaltului din Mehedinţi, cercetat pentru evaziune fiscală într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de două milioane de euro. Sorinel Duducea a fost arestat preventive în iunie 2013.

Către societatea TRANS  BACO  SRL, deţinută de afaceristul Constantin Bădescu, un alt abonat al lucrărilor cu bani publici din Mehedinţi, pentru obiectivul “Amenajare domeniu public în municipiul Drobeta  Turnu  Severin”, a fost achitată suma de 291.747 lei, despre care inspectorii Curţii de Conturi spun că sunt preţuri nereale la lucrări executate.  Constantin Bădescu este şi el cercetat pentru evaziune fiscală într-un dosar cu un prejudiciu de 12 milioane de euro. A fost eliberat din arest preventiv la sfârşitul anului 2012.

Experţii Curţii de Conturi au dispus recuperarea  în  totalitate,  pe  căile  legale, a  prejudiciilor constatate în timpul controlului.

Citiţi şi:

Praf aruncat în ochii investitorilor. Primăria Severinului le promite plombarea unui drum

De ce nu reuşeşte Severinul să atragă investiţii

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite