Marius Chivăran, câștigătorul olimpiadei județene de tehnică de calcul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este premiat în tehnică de calcul și pasionat de mecanică. Tânărul elev își dorește o carieră de inginer, iar până atunci, învață și repară bicicletele prietenilor.

Marius Chivăran este elev în clasa a XII-a la liceul Domnul Tudor din Drobeta Turnu Severin. Și-a ales liceul datorită posibilităților multiple de a studia tehnica de calcul, mecanica, electronica sau electrica.

Sunt pasiunile sale, descoperite încă din vremea copilăriei, fie în atelierul bunicului său, fie în reușitele dobândite în repararea bicicletelor unor  prieteni sau vecini.

„Nu prea știu să fac multe, dar mă pricep foarte bine la mecanică și în general, la reparat diverse lucruri. De când eram copil îmi plăcea să repar, să confecționez, să mă implic în astfel de lucruri. Probabil e un talent moștenit. Bunicul meu a fost masitru mecanic și are un atelier unde tot timpul meșterește câte ceva. În copilărie, mergeam mereu acolo și încercam să îl ajut și așa a ajuns să îmi placă”, mărturisește, cu modestie, tânărul.

În afara mecanicii se pricepe foarte bine și la electrică sau electronică. Fie că vorbim de calculatoare, aparate de tot felul sau biciclete, pentru Marius este un univers cu puține secrete.

„Tot timpul mă roagă prietenii să le repar câte ceva la biciclete sau să le dau vreo piesă, iar eu îi ajut cu plăcere, pentru că este ceea ce îmi place să fac. Lucrez fie în garajul bunicului, fie pe la prieteni, nu contează. Important este să fac ceea ce îmi place”, ne spune elevul.

Premiat pentru talentul său
Priceperea sa nu a rămas, însă, la stadiul de pasiune. În timpul liceului, premiile și recunoașterile oficiale nu au întârziat să apară.

Marius Chivăran a reușit performanța de a  câștiga locul 1 la faza județeană a olimpiadei de tehnică de calcul, de două ori consecutiv, în anii 2008 și 2009.

„A fost o competiție interesantă, unde am putut să îmi testez cunoștințele și să mă compar cu alți colegi din județ. Pentru mine, locul 1 înseamnă că sunt pe calea ce bună și trebuie să merg mai departe. Au fost probe teoretice și practice care ne-au testat tuturor capacitățile și faptul că le-am depășit îmi dă încredere pentru viitor”, mărturisește tânărul.

Din păcate, la faza următoare, cea națională, nu a putut participa din cauza unor probleme personale, însă promite să se revanșeze la următoarele competiții școlare.

În ceea ce privește viitorul său, Marius Chivăran știe ce are de făcut.

„Cred că Politehnica se potrivește cel mai bine cu calitățile și interesele mele, așa că o să aleg această facultate. Vreau ca, în viitor, să pot să îmi pun în valoare cunoștințele acumulate și să îmi construiesc o carieră în domeniul ingineriei”, ne spune talentatul elev.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite