Lupte, jonglerii cu foc, păsări de pradă în Cetatea Medievală a Severinului

Lupte, jonglerii cu foc, păsări de pradă în Cetatea Medievală a Severinului

Cetatea Severinului este pregătită să găzduiască a doua ediţie a Festivalului Medieval FOTO Arhivă

Se fac ultimele pregătiri la Drobeta Turnu Severin pentru cea de-a II-a ediţie a Festivalului Medieval al Cetăţii Severinului, ce va avea loc în perioada 1-3 septembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este ultimul mare eveniment al verii din Drobeta Turnu Severin, ce va aduce, în Cetatea Medievală, sute de personaje de Ev Mediu, cavaleri, domniţe, bufoni, trubaduri şi menestreli.

„A doua ediţie a Festivalului Medieval al Cetăţii Severinului debutează vineri, 1 septembrie. Va fi o serie de manifestări de specific medieval, care cu siguranţă vor atrage un număr mare de turişti. Este un bun prilej pentru Cetatea Medievală, pentru Palatul Culturii Teodor Costescu, dar şi pentru oraş de a ne pune în valoare acest patrimoniu extraordinar pe care îl avem, potenţialul turistic şi cultural, de a atrage atenţia asupra Severinului care este un oraş frumos, cu oameni inimioşi şi deschişi spre actul cultural şi păstrarea tradiţiei istorice. Sperăm să ne bucurăm împreună de această a doua ediţie a festivalului medieval, care ne propunem să devină unul dintre reperele de marcă pe harta manifestărilor de acest gen la nivel naţional şi nu numai”, a precizat Sorin Vidan, managerul Palatului Culturii Teodor Costescu.

Pe parcursul celor trei zile vor avea loc diverse activităţi spectaculoase, unele dintre acestea implicând şi publicul prezent: demonstraţie de mânuire a armelor medievale, lupte medievale, şcoală de scrimă, lecţii de dans medieval, demonstraţii de tir cu arcul, demonstraţii ale meşterilor sticlari, pielari, fierari, spectacol cu foc, muzică şi teatru, recitaluri de sonete, programe interactive pentru copii şi  tradiţii culinare.

„Prima ediţie a fost un succes şi ne-a încurajat să continuăm. Anul acesta vom avea şi un stand de bucătărie medievală şi multe alte surprize. Vor fi mult mai mulţi actori implicaţi în evenimente, pentru că dacă anul trecut am avut un număr de 80 de actori participanţi, anul acesta vom avea 140”, a declarat viceprimarul Daniel Cîrjan.

Programul manifestărilor

Prima zi, vineri, 1 septembrie, va debuta cu o paradă medievală cu torţe începând cu orele 20,00, după care, este programată deschiderea oficială a Festivalului Medieval al Cetăţii Severinului cu prezentarea trupelor participante şi spectacol de jonglerii cu foc oferit de Order of the Phoenix.

Sâmbătă, 2 septembrie, se deschid atelierele de fierărie, pielărie şi fabricarea de încălţăminte, curelărie, crestături în lemn, ceramică, ţesut la război, croitorie şi broderie, fabricare de zale, vârfuri de săgeată şi reparaţii de echipament militar, pictură şi miniaturistică, împletituri. De asemenea, sunt programate expoziţii de arme şi armuri, introducere în lupta medievală, muzică medievală, caligrafie medievală. Pe întreg parcursul zilei, publicul este invitat să viziteze păsările de pradă, să discute cu Şoimarii despre dresura lor şi istoria folosirii păsărilor la vânătoare şi să participe la demonstraţii de zbor. Pentru copii va exista o zonă special amenajată unde organizatorii au pregătit diverse concursuri şi jocuri interactive.

Şi adulţii sunt provocaţi în diverse jocuri şi concursuri medievale, gen "Cufărul şi Sacii" - joc viking, "Banca şi Tigaia", "Aruncarea Potcoavei" "Cel mai puternic om din cetate". Tot sâmbătă, sunt prinse în program demonstraţii de pregătire a trupelor împotriva asediului - formaţii de luptă, demonstraţii scenice de arte marţiale istorice europene, demonstraţii de tăiere cu arme ascuţite, dar şi o reconstituire istorică de bătălie „Cucerirea Cetăţii Severinului de către Vlad Dracul” . Seara se încheie cu recital susţinut de Truverii şi un spectacol de jonglerii de foc.

Activităţile continuă şi în ultima zi a festivalului. În plus,  vor avea loc ateliere interactive şi şcoală de tir cu arcul, iar membrii Clubului de Echitaţie Transilvania  vor  face demonstraţii de dresură cu cai şi  prezentare a interacţiunilor om-cal de-a lungul istoriei. Istoricul Andrei Fărcaş va vorbi despre "Istoria Inedită a Cetăţii Severinului".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările