Lena Sterea a devenit campioană mondială pentru al cincilea an consecutiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judoka Lena Sterea continuă hegemonia la Campionatele Mondiale de judo rezervate veteranilor. Zilele trecute, la Malaga, în Spania, Lena Sterea  a reuşit să mai adauge la palmaresul de invidiat cel de-al cincilea titlu consecutiv de campioană mondială.

Lena Sterea, totodată arbitru internaţional şi antrenoarea secţiei de copii de la CSM Drobeta, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la Drobeta Turnu Severin, că nu este deloc uşor să te menţii pe aceeaşi treaptă a podiumului ani de-a rândul. În spatele medaliei de aur stau foarte multe ore de antrenament, multă muncă, dar şi pasiune pentru acest sport.

„Este al cincilea titlu consecutiv, de aceea a fost foarte greu pentru că fiecare dintre noi îşi doreşte să fie pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Nu e uşor să te pregăteşti în fiecare zi pentru a fi campion mondial din nou şi din nou, dar nu este imposibil. A fost cea mai plină ediţie a campionatelor mondiale, au fost 1100 de participanţi din 60 de ţări, România a avut din păcate reprezentanţi puţini şi de această dată, s-au obţinut două medalii, una de aur, a mea şi una de argint a unui coleg de la Miercurea Ciuc, care şi el este un tânăr antrenor”, a spus Lena Sterea.

Din păcate, campiona de la CSM Drobeta spune că Federaţia Română de Judo nu sprijină acest gen de competiţii, deşi multe alte state sunt alături de sportivii veterani: „Din păcate Federaţia Română de Judo comparativ cu alte federaţii naţionale ale altor ţări civilizate nu sprijină financiar aceste acţiuni ale veteranilor comparativ cu Franţa, Germania, Rusia care vin cu sutele, nu exagerez. Veteran înseamnă vârstă peste 30 de ani”.

Practic fără sprijinul Clubului Sportiv Municipal, dar mai ales al Primăriei Drobeta Turnu Severin, Lena Sterea nu ar fi ajuns la acest campionat.

„Trebuie felicitat clubul pentru că este aproape şi sprijină această activitate, dar pe de altă parte vreau să vă spun că fără sprijinul Primăriei Lena nu ar fi reuşit să ajungă la aceste competiţii şi nu ar fi fost aceste rezultate. Ne bucurăm foarte mult de acest sprijin şi sperăm să fie în continuare pentru că numai astfel vom putea să participăm şi să aducem rezultate, care după cum aţi sesizat sunt destul de puţine, ne pleacă sportivi, susţinerea financiară de la Minister e destul de subţire şi nu putem să ţinem aceşti sportivi de mare perspectivă în oraşul şi în judeţul nostru”, a declarat, la rândul său, Gicu Vasilan, antrenorul secţiei de judo de la CSM Drobeta şi antrenorul campionei Lena Sterea.

Medalia de aur obţinută de Lena Sterea şi performanţa adusă clubului au fost salutate de conducerea CSM-ului severinean. Directorul Eusebio Urucu este mândru că la clubul severinean există  sportivi de o asemenea valoare.

Citeşte şi:

Povestea unei mari campioane – Lena Sterea

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite