Joia pătimirilor la Mânăstirea Vodiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mânăstirea Vodiţa
Mânăstirea Vodiţa

Pe 2 mai, în Joia Pătimirilor, la Mănăstirea Vodiţa va poposi ierarhul locului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Părintele Episcop va săvârşi Sfânta Liturghie împreună cu un sobor preoţi şi ieromonahi în mijlocul obştii de vieţuitori ai acestei chinovii.

În Sfânta şi Marea Joi, dumnezeieştii Părinţi, urmând predaniilor dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Evanghelii, au rânduit  sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, rugăciunea mai presus de fire şi vânzarea Domnului.

În aceasta zi, în bisericile ortodoxe se oficiază Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, în amintirea instituirii la Cina cea de taină a Sfintei Euharistii prin cuvintele Mântuitorului : 'Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu ...', 'Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu. Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea!'. La sfârsitul Sfintei Liturghii în unele mănăstiri se săvârşeşte rânduiala spălării picioarelor în amintirea momentului când Mântuitorul Iisus Hristos a spălat picioarele apostolilor, ca semn de smerenie.

Mânăstirea Vodiţa din judeţul Mehedinţi reprezintă cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar şi totodată primul aşezământ monahal din ţara noastră administrat autonom (samovlastie) după regulile bisericii orientale stabilite de Sfântul Vasile cel Mare.
Ea a fost ridicată între anii 1370-1372 de Sfântul Nicodim pe cheltuiala voievodului Vladislav I.

În vederea reconstruirii acestei străvechi mânăstiri, în luna martie 1990 s-a constituit, în municipiul Drobeta Turnu Severin, Societatea „Vodiţa” , având binecuvântarea vrednicului de pomenire Nestor Vornicescu, Mitropolitul de atunci al Olteniei.

La propunerea acestei fundaţii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în şedinţa din luna ianuarie 1991, reînfiinţarea Mânăstirii Vodiţa, ca mânăstire de călugări cu viaţă de obşte.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite