VIDEO Incendiu la un transformator electric la hidrocentrala Porţile de Fier I
0Detaşamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin intervine la acest moment pentru stingerea unui incendiu la un transformator electric de la barajul Porţile de Fier I.
UPDATE 17.47 Incediul a fost localizat, iar în acest moment pompierii lucrează la răcirea transformatorului. Este vorba de transformatorul nr. 4 al barajului. Pe timpul incediului, angajaţii au oprit activitatea grupului nr. 4 al barajului. Cert este faptul că dacă pompierii nu ar fi intervenit cu promptitudine exista riscul izbucnirii unei explozii uriaşe având în vedere cantitatea mare de ulei din transformator.
Ştirea iniţială
Incendiul se manifestă cu flacără deschisă la un transformator electric al barajului, poziţionat în partea de aval.
Pompierii intervin cu cinci autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentele din Drobeta Turnu Severin şi Orşova.
Precizare Fotografia este făcută de la mare distanţă fiindcă jandarmii care asigură paza hidrocentralei nu au permis jurnaliştilor accesul la locul incendiului
Intervenţia este periculoasă fiindcă există riscul izbucnirii unui incendiu.