Foştii ofiţeri de poliţie care vor să ajute benevol la rezolvarea unor cazuri cu autori necunoscuţi

Foştii ofiţeri de poliţie care vor să ajute benevol la rezolvarea unor cazuri cu autori necunoscuţi

Iniţiativa aparţine unei agenţii de detectivi particulari din Turnu Severin

„Proiectul Tudor”, aşa se numeşte iniţiativa unei agenţii de detectivi particulari din Drobeta Turnu Severin de a crea un „grup de lucru” din foştii ofiţeri de poliţie judiciară şi nu numai, actualmente pensionari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Foştii ofiţeri ar urma să investigheze voluntar cazuri de omoruri, tâlhării, violuri, etc. rămase cu autori necunoscuţi şi clasate din varii motive în arhivele Poliţiei.

Iniţiatorul este Dumitru Tudor, unul din cei mai experimentaţi poliţişti judiciarişti din judeţul Mehedinţi, actualmente detectiv particular, cel care a înfiinţat prima agenţie de detectivi particulari din România după 1989.

„Mă voi bate împreună cu foştii mei colegi ca acest proiect să reuşească. Ideea mea a plecat de la modelul american Societatea Vidocq, o asociaţie secretă din care fac parte poliţişti pensionaţi, foşti agenţi FBI sau medici legişti, care investighează, voluntar, cazuri de omucidere nerezolvate, pentru a oferi linişte familiilor victimelor”, spune Dumitru Tudor.

IPJ Mehedinţi a pierdut în ultimii doi ani, o dată cu valul de pensionări din MAI, mulţi dintre poliţiştii cu state vechi în investigarea unor cazuri de acest gen, astfel că acest ajutor venit din partea unor foşti ofiţeri cu mare experienţă, ar putea să fie agreat.

La solicitarea redacţiei Adevărul din Mehedinţi, IPJ Mehedinţi preciza în luna noiembrie 2016 că erau înregistrate 3.938 dosare penale cu autori neidentificaţi.

Un prim caz preluat în cadrul acestui proiect vizează cazul unui accident de circulaţie, urmat de moartea victimei, petrecut la Vânju Mare în anul 2007 şi clasat cu A.N.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: