Focar de Covid-19 la Spitalul Judeţean Mehedinţi. Prefectul: „Putea fi evitat printr-un management eficient“

Focar de Covid-19 la Spitalul Judeţean Mehedinţi. Prefectul: „Putea fi evitat printr-un management eficient“

Spitalul Judeţean din Mehedinţi

Începând cu data de 6 iunie a.c., la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, a apărut un focar de Covid -19, care evoluează şi la această dată.

Ştiri pe aceeaşi temă

În momentul de faţă sunt înregistrate 29 de cazuri (din care 21 sunt cadre medicale): medic – 1, asistente - 12, infirmiere - 6, registrator - 1, pacienţi- 8.

Prefectul judeţului Mehedinţi, Cristinel Pavel, spune că acest focar putea fi evitat, printr-un management eficient.

”Focarul de infecţie COVID-19 de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, din cele două secţii – neurologie şi anestezie şi terapie intensivă, este un real pericol pentru sănătatea publică, care putea fi evitat printr-un management eficient. Am văzut că preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a înlocuit, atunci când eram în stare de urgenţă, managerul spitalului sperând că va remedia managementul defectuos anterior, dar rezultatele văd că nu sunt cele scontate. Îi atrag atenţia lui Aladin Georgescu, care are în administrare şi subordine acest spital, să ia toate măsurile legale în acest caz pentru respectarea procedurilor instituite de Ministerul Sănătăţii pentru prevenirea îmbolnăvirii cu COVID-19”, spune prefectul Cristinel Pavel.

Serviciul Supraveghere şi Control Boli Transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi a declanşat în data de 6 iunie ancheta epidemiologică la secţia neurologie a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin. Persoanele cu rezultat pozitiv au fost internate în spitalul COVID – secţia Boli Infecţioase SJU Drobeta Turnu Severin şi în spitalul suport COVID- Orşova.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi, prin intervievarea personalului medico-sanitar în cadrul anchetei epidemiologice, s-au constatat următoarele deficienţe: utilizarea incorectă a echipamentului de protecţie şi nefolosirea în permanentă a măştilor de protecţie respiratorie în timpul programului de lucru.

Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi a solicitat Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin întreprinderea de măsuri riguroase de curăţenie şi dezinfecţie a tuturor spaţiilor şi zonelor/obiectelor de la nivelul secţiei cu dezinfectant cu efect virulicid, ventilaţia încăperilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările