Episcopul Severinului în Pastorala de Crăciun: „Un rol important în vederea mântuirii îl are milostenia, sprijinirea semenului încercat”

Episcopia Severinului şi Strehaiei a publicat mesajul episcopului, PS Nicodim, cu ocazia Crăciunului. Preasfinţitul Părinte Nicodim vorbeşte despre mântuire care  înseamnă ”unirea omului cu Preasfânta Treime prin Domnul nostru Iisus Hristos”.

Motto: „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare.
Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este
Hristos Domnul, în cetatea lui David.‟
(Luca 2, 10-11)

Iubiţi credincioşi,

Aceste cuvinte au fost adresate de către un înger unor păstori care rămăseseră cu vitele la câmp în apropierea Betleemului, într-o noapte înstelată de decembrie. Sfântul Evanghelist Luca scrie că „îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor‟ (Luca 2, 9).

Surprinşi şi nedumeriţi, păstorii s-au înfricoşat, însă îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul‟ (Luca 2, 10), adică pentru toată lumea, pentru toată omenirea. Şi lumea nevăzută, a îngerilor, se bucura şi-L lăuda pe Dumnezeu în acele momente unice în istoria omenirii. După vorbele de binevestire ale îngerului, a apărut mulţime de oaste îngerească, psalmodiind: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!‟ (Luca 2, 14). Într-adevăr, bucuria a fost mare pentru păstori, care, după ce au găsit pe Pruncul Iisus „înfăşat, culcat în iesle‟ (Luca 2, 12), s-au întors la câmp „slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese‟ (Luca 2, 20). Bucuria păstorilor a fost pregustată şi de cunoscuţii lor şi apoi s-a transmis la toţi aceia care s-au botezat în numele Sfintei Treimi, după învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 28, 19).

Poporul român, care, de-a lungul existenţei sale a avut ca îndeletnicire principală păstoritul, creşterea vitelor, asemenea păstorilor de la Betleem, a trăit din plin bucuria venirii lui Mesia prin colindele şi cântecele de stea. Bucuria simţită, exprimată prin cuvinte îmbrăcate în cele mai potrivite melodii, a creat în trecut şi creează şi în prezent emoţii profunde, deopotrivă în rândul copiilor, tinerilor şi vârstnicilor.

Colindele, inspirate din Taina Naşterii Domnului conţin o teologie adâncă, exprimată prin trăirea autentică. Melodiile din colindele şi cântecele de stea de la noi, de la români, au izvorât din sensibilitatea poporului credincios. Ele au fost păstrate şi transmise mai departe de păstorul român ce-şi petrece majoritatea timpului cu turmele la margine de codru, admirând, la vederea plaiurilor minunate, creaţia divină, lucrarea lui Dumnezeu.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Întruparea şi naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Mesia cel mult aşteptat de către drepţii Vechiului Testament, este prilej de mare bucurie, fiindcă mântuirea neamului omenesc devine posibilă. Vă reamintim că, din cauza păcatului neascultării, numit şi păcatul strămoşesc, toţi urmaşii lui Adam au pierdut comuniunea harică cu Dumnezeu. Pe toţi îi aştepta o moarte sufletească şi o osândă din care nu mai puteau scăpa, adică nu se mai puteau mântui prin propriile lor puteri. Psalmistul constată că „răscumpărarea (adică mântuirea) sufletului este prea scumpă şi niciodată nu se putea face‟ (Psalmi 48, 8). Din acest motiv, drepţii Vechiului Testament se rugau: „Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă şi ne izbăveşte pe noi, pentru numele Tău‟ (Psalmi 43, 28). Era nevoie de o lucrare dumnezeiască, de o lucrare mântuitoare, de izbăvire a neamului omenesc.

Dumnezeu, în nemărginita Sa bunătate şi înţelepciune, a hotărât Întruparea Fiului Său pentru a da neamului omenesc răscumpărarea. Sfântul Ioan Evanghelistul spune că: „Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său, Cel Unul Născut, L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem‟ (I Ioan 4, 9). Mântuirea omului, „taina cea din veac ascunsă‟ (Efeseni 3, 9), este opera necuprinsei iubirii a lui Dumnezeu: „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să se mântuiască prin El lumea‟ (Ioan 3, 16-17).

Bunătatea şi marea dragoste a lui Dumnezeu Cel Unul în fiinţă şi întreit în persoane a fost arătată şi de Sfântul Apostol Pavel, care-i scria lui Tit: „Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, El ne-a mântuit, nu din faptele cele drepte săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt, pe Care L-a vărsat peste noi din belşug prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, ca, îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem moştenitorii vieţii celei veşnice‟ (Tit 3, 4-7).

Se observă că la lucrarea mântuitoare participă cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Astfel, Duhul Sfânt se pogoară la Întrupare peste Fecioara Maria, iar puterea Lui Dumnezeu-Tatăl o adumbreşte (Luca 1, 35). La botezul Domnului în râul Iordan, S-a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-se în chip de porumbel peste Iisus Hristos, şi, de asemenea, s-a auzit din ceruri glasul Tatălui, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit‟ (Matei 3, 17).

Din iubire, Dumnezeu Tatăl, pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii pentru noi toţi (Romani 8, 32). Sfântul Pavel precizează că Domnul nostru Iisus Hristos, „prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine jertfă fără de prihană‟ (Evrei 9, 14) pentru mântuirea noastră. De asemenea, „Duhul Celui ce L-a înviat pe Iisus din morţi (...) vii va face şi trupurile voastre muritoare‟ (Romani 8, 11).

Iubiţi fraţi creştini,

Fiul lui Dumnezeu acceptă să se pogoare şi să se întrupeze pentru mântuirea neamului omenesc. El acceptă să devină Fiul Omului, Mântuitorul nostru, luând chip de rob. Această lucrare dumnezeiască reprezintă cea mai mare taină, după cum zice Sfântul Apostol Pavel: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup‟ (I Timotei 3, 16). Sfântul Maxim Mărturisitorul conclude că „Dumnezeu S-a făcut trup, însă a rămas Dumnezeu şi, rămânând Dumnezeu, El este om adevărat‟.

Fiul lui Dumnezeu S-a deşertat pe Sine, S-a golit, adică Şi-a micşorat slava Sa dumnezeiască, pe care a avut-o înainte de întrupare pentru a mântui neamul omenesc. El a realizat pentru totdeauna unirea firii Sale dumnezeieşti cu firea omenească în persoana Sa. Faptul că El S-a întrupat pentru noi, împropriindu-şi firea omenească în ipostasul Său dumnezeiesc în chip neamestecat şi neschimbat, ne arată smerenia, umilinţa Domnului nostru Iisus Hristos, „Care, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din cer şi S-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om‟, după cum rostim în Crez.

Teologia Dogmatică Ortodoxă numeşte această deşertare, această golire de slavă, chenoză. Domnul nostru Iisus Hristos, după naşterea Sa în chip smerit în peştera din Betleem, a propovăduit Cuvântul Evangheliei Sale şi, apoi, a ispăşit, prin jertfa de pe cruce, păcatele neamului omenesc. Aduce oamenilor posibilitatea de a deveni fiii lui Dumnezeu după har. Aceasta este, de fapt, mântuirea omului, posibilitatea de a se întoarce „credincioşii în casa eternă a Părintelui Ceresc‟[1], prin înfiere.

Iubiţi credincioşi,

Mântuirea înseamnă, deci, unirea omului cu Preasfânta Treime prin Domnul nostru Iisus Hristos, Care a instituit Sfintele Taine în Biserica Sa. Pentru unirea cu Dumnezeu, este nevoie din partea fiecărui om, a fiecărei persoane, să ducă pe pământ o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, propovăduită de Domnul Hristos, transmisă Bisericii de către Sfinţii Apostoli. Credinţa puternică, întărită prin rugăciune, prin smerită cugetare, la care se adaugă şi faptele bune, îi aduce credinciosului o nădejde de mântuire.

Sfântul Irineu de Lyon preciza următoarele: „Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu Cel Preaînalt, făgăduise prin Lege şi profeţi să aducă mântuirea Sa evidentă pentru tot trupul, în aşa fel încât El, Fiul lui Dumnezeu, să devină Fiu al Omului, pentru ca, la rândul său, omul să devină fiu al lui Dumnezeu‟[2]. Este nevoie de o strădanie, de tăierea voii proprii şi păzirea poruncilor lui Hristos, Care ne îndeamnă: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară‟ (Matei 11, 29-30). Sfântul Vasile scrie: „Dacă vrei să câştigi Împărăţia lui Dumnezeu, devino râvnitor, vâră-ţi gâtul în jugul slujirii lui Hristos, strânge gura jugului în jurul gâtului tău şi jugul să apese gâtul tău. Uşurează-te cu osteneala virtuţilor, cu postul, cu privegherea, cu ascultarea, cu liniştea, cu psalmodierile, cu rugăciunile, cu lacrimile, cu lucrul mâinilor noaptea, cu răbdarea oricărei supărări care îţi iese înainte şi de la demoni şi de la oameni‟[3].

Este ştiut faptul că păcatele slăbesc credinţa în Dumnezeu şi înlătură nădejdea mântuirii şi speranţa de a fi cu Dumnezeu în veacul de acum şi în cel viitor. Sfântul Ioan Evanghelistul spune că există păcate de moarte, izvorâte din pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii (I Ioan 2, 16). Vrăjmaşul diavol, care invidiază pe om fiindcă are posibilitatea de a fi mântuit, se luptă şi împiedică pe om de la săvârşirea binelui, îndemnându-l la săvârşirea păcatului. Sfinţii Părinţi vorbesc de şapte păcate capitale, şi anume: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia şi lenea. Sunt şi alte păcate grave, numite strigătoare la cer, dintre care amintim: uciderea, pruncuciderea, asuprirea săracilor, a orfanilor şi a văduvelor, răpirea avutului altora, uciderea cinstei aproapelui şi altele. Unii oameni hulesc pe Dumnezeu şi Biserica Sa şi alungă harul Sfântului Duh din inima lor prin necredinţă, apostazie, deznădejde dusă până la sinucidere. Aceste păcate mari sau de moarte au fost numite păcate împotriva Duhului Sfânt. De îndată ce pun stăpânire pe omul ce nu se căieşte şi nu primeşte dezlegare la Taina Mărturisirii, care nu încetează a mai păcătui, ele, păcatele, devin prin repetare îndelungată vicii sau patimi care îl ţin ca rob. În această situaţie, omul pierde mântuirea sufletului său, Îl pierde pe Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare spune că, „prin bunătatea Lui, Dumnezeu este aproape de toţi; noi înşine, prin păcat, ne depărtăm de El‟[4]. Depărtarea de Dumnezeu, pierderea mântuirii, „este cea mai grea pedeapsă‟[5]. Pentru a fi mântuit şi a avea parte de Dumnezeu, omul, în momentul ispitirii, dar înainte de săvârşirea păcatului, se cuvine să-şi amintească faptul că va da seamă de faptele sale. Tot Sfântul Vasile ne învaţă: „Când vrei să te porneşti la săvârşirea unui păcat, să te gândeşti la acel scaun de judecată înfricoşător şi cumplit al lui Hristos, pe care va sta Judecătorul‟[6]. În urma judecăţii particulare, Dreptul Judecător hotărăşte dacă sufletul despărţit de trup este rânduit în ceata drepţilor, adică are parte de mântuire, sau nu. Totul depinde de fiecare dintre noi, de râvna şi dorinţa noastră de a fi cu Dumnezeu. Este nevoie să citim şi să cunoaştem învăţătura adusă lumii de Domnul nostru Iisus Hristos şi apoi de trăirea morală, în conformitate cu această învăţătură. Responsabilitatea educării în spiritul credinţei creştine a copiilor şi tinerilor revine părinţilor, dascălilor şi slujitorilor Sfântului Altar. În acest sens, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2020 să fie numit Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor.

Un rol important în vederea mântuirii îl are milostenia, sprijinirea semenului încercat, a bătrânilor, a bolnavilor. De această operă samariteană, de această filantropie săvârşită de fiecare dintre noi se va ţine seamă şi la judecata viitoare, după cum ne învaţă Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 25, 31-46). În trecut, mulţi creştini au săvârşit milostenie, au ajutat pe cei nevoiaşi. Unii sunt cunoscuţi şi menţionaţi de istoria poporului nostru, iar pe alţii mulţi îi ştie numai Dumnezeu. Cu prilejul Sfintelor Sărbători se împart daruri. Este şi aceasta o formă de milostenie, de filantropie, ce trebuie continuată pe tot parcursul anului viitor, ştiind că de aceasta depinde mântuirea sufletelor noastre. Pentru a le urma exemplul, anul 2020 este şi Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români.

În încheierea acestui cuvânt pastoral, cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2020 şi Bobotezei, vă dorim tuturor multă sănătate, linişte sufletească, ajutor de la Dumnezeu pentru împlinirea faptelor bune şi nădejde de mântuire.

Să trăiţi cu toţii întru mulţi şi binecuvântaţi ani!