Duminica Floriilor la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În duminica aceasta, Biserica prăznuieşte Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului. Este o zi liturgică aparte amintind de unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos.

În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc şi Făcător de minuni din Nazaret, ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni - învierea lui Lazăr.

De marele praznic al Floriilor, toate bisericile din ţară îmbracă haine de sărbătoare. Credincioşii severineni s-au bucurat de prezenţa Preasfinţitului Părinte Nicodim la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin, alături de soborul de preoţi şi diaconi ai Sfintei Catedrale. Răspunsurile liturgice au fost date în manieră monodică bizantină de cele două grupuri psaltice al catedralei. La finalul Sfintei Liturghii, după rugăciunea amvonului Preasfinţitul Părinte Nicodim a binecuvântat ramuri de salcie, credincioşii împodobind cu ele uşile şi ferestrele caselor lor pentru binecuvântare.

Floriile sau Duminica Floriilor marchează ultima Duminică dinaintea Învierii Domnului. Această sărbătoare reprezintă intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de o mulţime de oameni care ţineau în mâini ramuri de finic. Această sărbătoare este una dintre cele mai importante sărbători din anul bisericesc.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite