Dezvăluiri din anchetele miliţienilor: care era arma secretă numită „şoşoi“ şi cum erau rezolvate cazuri complicate cu ajutorul unui picior de vulpe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Politisti.ro
FOTO Politisti.ro

Ca în orice profesie, cu atât mai mult în cea de anchetator, există anumite “secrete” pe care doar cei cu experienţă şi mulţi ani de muncă în domeniu le cunosc. Acest lucru e valabil şi pentru Miliţia din perioada comunistă.

Fostul ofiţer de miliţie judiciară Dumitru Tudor îşi aminteşte începuturile sale în munca de judiciarist şi „sfaturile” pe care le-a primit de la miliţienii din Mehedinţi.

“Eram tânăr ofiţer, repartizat la Biroul judiciar al municipiului Drobeta Turnu Severin. Am găsit două generaţii de ofiţeri, egale numeric, când mi-am început cariera. O generaţie de ofiţeri proveniţi din fosta gardă, cu şcoli mai puţine, dar cu foarte multă experienţă în munca de judiciar, ce se apropiau de pensie, cu metodele lor vechi, dar verificate de viaţă, şi o grupare de ofiţeri tineri, foşti colegi mai mari ca mine, ce terminaseră Şcoala de ofiţeri cu câţiva ani înainte, absolvenţi ai Facultăţii de drept, Bucureşti”, povesteşte Dumitru Tudor. 

Şeful Biroului judiciar, colonelul Grecu, avea câţiva zeci de ani la comanda biroului judiciar şi o experienţă pe care nu i-o punea nimeni la îndoială. Datorită vârstei înaintate, toţi subordonaţii îi spuneau „Taiu”. 

“Până la venirea mea, reuşise să-i ţină sub control pe cei tineri, care nu ieşeau din uzanţele ce le stabiliseră cei în vârstă. Cu puţina lui şcoală, un liceu terminat foarte târziu la F.F., nu prea se mai descurca în faţa celor titraţi, pe care îi cam teroriza prin exigenţele cam artificiale uneori, dar care aveau efect, reuşind astfel să-i ţină sub control. Toţi din generaţia dumnealui, fuseseră recrutaţi din muncitori şi şcoliţi la locul de muncă, de către fosta Miliţie populară. Unii se dovediseră talentaţi şi ajunseseră buni ofiţeri de judiciar, de la care aveai ce învăţa dacă făceai abstracţie de metodele empirice pe care le foloseau în rezolvarea cazurilor”, mai spune fostul ofiţer de poliţie judiciară.

“Armele secrete”

Dumitru Tudor îşi aminteşte de un maior, care tot timpul avea asupra sa o coadă de iepure, căruia i se spunea “şoşoi”, şi un picior de vulpe. Într-o zi, a îndrăznit să-l întrebe ce reprezintă acele „arme secrete” ale sale:

“<<- Tudorică, tată, tu eşti tânăr, ai carte multă, dar în munca asta de judiciarist, ai să te întâlneşti cu multe lucruri pe care sunt sigur că nu ţi le-au spus în Şcoala de ofiţeri>>. Vâzându-mă mirat, dar dornic să aflu răspunsul, continuă. <<Coada de iepure nu trebuie să-ţi lipsească din "arsenalul" tău atunci când anchetezi ţigani>>.
<<- De ce, zic eu mirat !>>
<<- Pentru că ţiganii nu recunosc nimic, până nu-i pui să jure pe şoşoi !>> Şi mi-a explicat că ţiganii din superstiţie, nu mint atunci când îi pui să jure pe coada de iepure, în religia lor, „şoşoiul” aducând rău în viaţa celui ce minte şi se jură pe coada de iepure”.

Cu piciorul de vulpe este o altă poveste, spusă de acelaşi maior. În satele limitrofe Severinului, se înregistrau în anii 80 multe furturi de păsări, care rămâseseră cu autori necunoscuţi. Ca şi acum, aceste cazuri cu autor necunoscut (AN) reprezentau o bilă neagră pentru oamenii legii, aşa că la acea vreme, miliţienii au găsit o metodă de a scăpa de ele:

“Avem AN-uri cu nemiluita. Ca să scăpăm de ele, uneori ne folosim la reconstituiri de piciorul de vulpe, pe care-l scoatem din geantă şi pe care-l punem pe lângă coteţele de orătănii ale reclamanţilor, facem fotografii şi dăm clasarea în dosare, vinovată fiind „vulpea de serviciu”.

Cei din generaţia domnului maior fuseseră recrutaţi pe vremea când erau simpli muncitori prin fabrici şi uzine, iar Partidul înfiinţase Miliţia poporului, înlocuind profesioniştii din perioada interbelică.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite