Delapidare de peste 200.000 de lei la o asociaţie de bloc din Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au cheltuit banii asociaţiei
Au cheltuit banii asociaţiei

Preşedintele şi administratorul unei asociaţii de bloc sunt cercetaţi de Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin, după ce au băgat mâna în banii pe care îi gestionau.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au întocmit dosar penal faţă de S.V., de 63 ani şi P.I., de 66 ani, ambii din municipiul Drobeta Turnu Severin, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, gestiune frauduloasă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

“Cei doi, în calitate de reprezentanţi ai unei asociaţii de proprietari din mun. Drobeta Tr. Severin, în perioada octombrie 2008 – februarie 2010, în mod repetat, şi-au însuşit din gestiune valori băneşti ale asociaţiei, folosind în scop personal suma totală de 9.751,76 lei, iar prin calcularea defectuoasă a cheltuielilor de întreţinere, au creat un prejudiciu  asociaţiei în valoare totală de 207.765,52 lei”, a precizat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Cum să te fereşti să fii ţepuit de administrator

Oamenii legii spun că cel mai bine ar fi ca administratorii de bloc să garanteze cu o proprietate, astfel că atunci când fură banii, proprietarii să le scoată la vânzare bunurile. În plus, mai este recomandat că o dată pe an să se facă de către un cenzor un control în facturile plătite către utilităţi.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite