De sărbătorile pascale, poliţiştii ies în stradă

De sărbătorile pascale, poliţiştii ies în stradă

Poliţişţii vor monitoriza traficul rutier

În perioada premergătoare Sfintelor Sărbători Pascale traficul rutier va cunoaşte valori semnificative în special pe principalele drumuri care leagă municipiul Drobeta Turnu Severin de lăcaşele de cult, dar şi de punctul de trecere a frontierei Porţile de Fier I şi II.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Mehedinţi, echipajele de poliţie se vor afla pe toate cele 8 sectoare de drumuri naţionale din Mehedinţi acţionând pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei în oraşele şi municipiile din judeţul nostru, precum şi pe principalele căi de comunicaţie spre zonele turistice, de agrement şi lăcaşele de cult, utilizându-se 10 aparate radar.

Se anticipează trafic intens pe D.N. 6, şi D.N.57, ca urmare a revenirii în ţară, pentru sărbătorile de Paşte, a cetăţenilor români rezidenţi în străinătate, precum şi a deplasărilor spre zonele turistice, de agrement şi lăcaşele de cult. Ca de obicei, viteza medie de deplasare va fi redusă pe aceste sectoare de drum, mai ales în sectorul de drum cuprins între Drobeta Turnu Severin şi Orşova, din cauza configuraţiei şi capacităţii limitate a tronsonului respectiv.

Poliţiştii solicită participanţilor la traficul rutier să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie şi principiile conduitei preventive, precum şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

Recomandările poliţiştilor
- Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
- Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
- Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte!
- Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!
- Utilizaţi sistemul hands-free (mâini libere) pe timpul deplasării!
- Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
- Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri!

Pe de altă parte, peste 450 de poliţişti desfăşoară activităţi specifice în perioada Sărbătorilor de Paşte, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale care ar putea afecta climatul general de siguranţă. Toate structurile operative vor acţiona în special în locurile de pelerinaj şi zone de agrement. O atenţie deosebită se va acorda lăcaşurilor de cult şi altor zone unde se preconizează un aflux numeros de persoane.(Catedrala Episcopală, Mănăstirea Sfânta Ana, Vodiţa, Mraconia etc.)

De asemenea, pe raza mai multor localităţi precum Gruia, Corlăţel, Rogova, Livezile, Pătulele, Vlădaia, Jiana, vor avea loc manifestări cultural-artistice (hore, baluri, nedei), fapt ce necesită suplimentarea poliţiştilor prezenţi în zonele menţionate, sprijiniţi de luptători au Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul inspectoratului dar şi de jandarmi.

Citiţi şi:

Ce sfaturi vă dau poliţiştii pentru a călători în siguranţă

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: