Cursuri de recalificare pentru şomeri

Cursuri de recalificare pentru şomeri

AJOFM Mehedinţi anunţă că în această perioadă se fac înscrieri pentru cursuri de calificare/recalificare în meseriile de brutar, coafor, barman, ospătar şi dulgher.

Aceste cursuri de formare profesională în diverse profesii şi meserii sunt organizate în vederea asigurării reconversiei profesionale, astfel încât şomerii înregistraţi în evidenţele AJOFM Mehedinţi (indemnizaţi şi neindemnizaţi) să dobândească noi aptitudini şi competenţe profesionale, care să-i ajute să-şi găsească mai repede şi mai uşor un loc de muncă.

”Practic, orice şomer înregistrat în bazele noastre de date se poate înscrie la unul din cursurile menţionate mai sus, iar în momentul în care grupele de participanţi vor fi formate, vor fi demarate activităţile de instruire teoretică şi practică”, se arată într-un comunicat de presă al AJOFM Mehedinţi.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: