Cum au fost sifonaţi banii din conturile Primăriei Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Turnu Severin a plătit bani pentru lucrări neefectuate în cimitirul ortodox din municipiu, iar alte sume de bani au fost cheltuite nejustificat pe reabilitarea taluzului şi refacerea căilor de acces de la stadionul municipal, după cum se arată într-un raport al Curţii de Conturi Mehedinţi.

Viceprimarul Daniel Cârjan a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a intrat în posesia raportelor Curţii de Conturi întocmite pentru anii 2012 şi 2013 privind activitatea Primăriei Turnu Severin, documente pe care primarul municipiului a refuzat să le pună la dispoziţia consilierilor locali.

În opinia viceprimarului Daniel Cârjan, primarul Constantin Gherghe „încalcă deliberat legea pentru a nu fi prezentat opiniei publice modul cum s-au cheltuit banii publici”.

Daniel Cârjan a reuşit să intre în posesia acestor documente după ce a făcut o solicitare Camerei de Conturi Mehedinţi.

Viceprimarul Daniel Cârjan a dat citire unor situaţii prezentate în acest raport de audit financiar privind activitatea Primăriei Turnu Severin în anii 2012 şi 2013:

Curtea de Conturi a stabilit că în cazul obiectivului realizat în 2012 privind reabilitarea alei şi iluminat public în cimitirul ortodox „Sfântul Gheorghe” „au fost întocmite şi acceptate la plată unele lucrări neexecutate, fapt ce a condus la efectuarea de plăţi nejustificate către executantul lucrării”. În această speţă, Curtea de Conturi a concluzionat că „pentru categoriile de lucrări decontate şi neexecutate, s-a decontat fără justificare legală suma totală de 315.206,74 lei”.

Un alt caz prezentat de viceprimarul Daniel Cârjan a fost cel privind contractul încheiat pentru „reabilitare taluz şi refacere căi de acces stadion municipal”, în valoare de 2.971.309 lei. Curtea de Conturi a stabilit că „din examinarea situaţiilor de plată anexate la centralizatoarele situaţiilor de lucrări, în valoare de 1.614.711,22 lei fără TVA s-a constatat că pe parcursul derulării contractului (execuţie, decontare) nu s-a respectat conţinutul ofertei desemnate câştigătoare, deoarece s-a procedat la majorarea nejustificată a elementelor componente, respectiv a preţurilor şi tarifelor aferente materialelor, manoperei, transportului şi utilajelor şi a cotei de cheltuieli indirecte, comparativ cu cele ofertate, precum şi cuprinderea nejustificată a unei cote de aprovizionare de 10 la sută, fapt ce a condus la efectuarea de plăţi nejustificate, către executantul lucrării”.
În acest caz, Curtea de Conturi concluzionează că „valoarea estimată de entitate a abaterii constatate este de 600.762,95 lei inclusiv TVA”.

„Vorbim de 9 miliarde de lei vechi abateri şi decontări fără justificare legală doar în două situaţii verificate pe anul 2012 şi acum înţelegem probabil cu toţii de ce primarul Constantin Gherghe a refuzat punerea la dispoziţia Consiliului Local, aşa cum prevede legea, şi implicit a opiniei publice a raportelor Curţii de Conturi aşa cum acum eu înţeleg de ce primarul a refuzat şi refuză orice colaborare cu mine”, a declarat viceprimarul Daniel Cârjan.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite