FOTO VIDEO Cum se ceartă oltenii la Izimşa: cu bolovani aruncaţi în ţigla şi geamurile casei vecinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un vecin bun este o adevărată comoroară, unul rău, o pacoste, spunea poetul grec Hesiod. Cam aşa se întâmplă şi în cazul familiei Datcu din satul mehedinţean Izimşa, care nu mai are pace de o lună de zile cu vecinul de lângă casă. Disperaţi, oamenii au apelat la poliţie, dar conflictul este însă pe departe de a fi stins.

Necazul familiei Datcu a pornit în toamna anului trecut, când le-a lua foc o căpiţă de fân. Ion Datcu povesteşte că a fost întrebat de poliţie dacă bănuieşte pe cineva pentru incendiul provocat, dar că nu a indicat pe nimeni. Întâmplarea face însă că în acel moment vecinul său s-a luat la harţă cu poliţistul, după care a fost amendat cu 1000 de lei. Tocmai de la această amendă pare să fi izbucnit războiul între cele două familii. De o lună de zile, oamenii se trezesc cu bolovani în curte, le-a fost spartă ţigla de pe acoperiş, la fel şi geamurile de pe casă.

„Astă-toamnă, nişte băieţi m-au anunţat că îmi ard paiele. Vicele a trecut pe aici şi a anunţat poliţia. A venit domnul Sârbu şi cu domnul Cătălin, m-a întrebat dacă bănui pe cineva. Vecinul a început să urle la poliţist, că-l dezbracă, a doua zi l-a chemat la poliţie şi i-a dat amendă 10 milioane de lei. Aum de când a venit poşta şi i-a adus plicul acasă că i se reţin banii din pensie a zis că: <<M-aţi amendat pe mine, vă rezolv eu. O să-i pedepsesc, o să le fac rău de 10 milioane de lei, eu le sparg ţigla de pe casă, le sparg şi geamurile şi la urmă le dau foc>>. Este o lună de zile de când ne ameninţă pe fiecare”, spune Ion Datcu.

Soţia acestuia este disperată şi spune că se tem cu toţii pentru viaţa lor.

„Am fost afară când aruncau cu pietre şi s-a făcut geamul praf. Sunt disperată, vreau să-mi pun laţul la gât şi să mă spânzur. Am muncit o viaţă întreagă şi acum să-mi distrugă averea. Ne e teamă să mai locuim aici de frica lor. La geamuri am pus hârtii, ca nu intre muştele”, spune cu lacrimi în ochi Ioana Datcu.
„Nu mai ştim unde să ne ducem, am zis să ne adunăm ţoale, să lăsăm casa în părăseală  şi să ne ducem de aici. De o lună de zile aruncă bolovanii la copii în cap, nu  mai rezist. Ei spun despre noi că nu suntem sănătoşi la cap, că noi ne dăm singuri cu bolovani. Ne-au distrus geamurile la casă. Suntem disperaţi, nu vrem nimic, decât să ne lase în pace”, se plânge fiica familiei Datcu, mamă a doi copii minori.

VEZI VIDEO AICI

De cealaltă parte, vecinii împotriva cărora se îndreaptă acuzaţiile de distrugere spun că nu au nimic de-a face cu toate astea, dar recunosc că nu sunt în relaţii cordiale cu familia Datcu.

„Ce să fac? Mă chemară aicea la poliţie, că cică noi spărgem ţigla. N-am spart nimic eu, nu ştiu, nici nu am fost acasă atunci. Eu de unde să ştiu ce e acolo? Şi eu am plăcile sparte. Nevastă-mea a fost la spital”, spunea luni după-amiază, Nicolae Stoica, care tocmai ieşise din Postul de Poliţie de la Izimşa. Şi soţia acestuia, Ştefana Stoica, spune, la rândul său, că nu este sub nicio formă vinovată de cele ce se petrec în curtea familiei Datcu:  „Pe data de 27 a început circul şi acum nu mai sparge el, sparg eu. Când am plecat eu la spital pe data de 19, de s-a întâmplat de m-a nenorocit, toţi au fost pe mine. Când am plecat eu la spital nu am lăsat decât trei ţigle sparte pe partea asta pe pătul şi una era aşa pe colţ. Spun că eu le-am dat foc, dar n-am dar eu niciun foc, tot aşa am fost plecată la Severin şi focul ardea. Amenda de 10 milioane i-a dat-o şeful de post că a făcut gălăgie pe mine, ca să iau eu găleata şi să sting focul, iar eu i-am spus că nu fiindcă eu sunt arsă la vârsta de 25 de ani”.

Conflictul dintre cele două familii este cunoscut de întreg satul, mulţi dintre localnici spunând că dacă s-ar afla în situaţia familiei Datcu ar aplica legea talionului. „Dacă aş fi în locul lor, cum mi-ar arunca un bolovan în curte, aş lua şi eu unul şi la fel aş face. Altfel, vă spun, nu-i potoleşti pe oamenii ăştia”, ne-a spus un bărbat din Izimşa. „Veneam într-o seară de la peşte, am oprit la ei, stăteam de taină şi a început să bubuie ... bum, bum. <<Mă, zic, ce dracu, e aici, fratele meu? Că nu vin din senin>>. Le-a  spart  o grămadă de ţiglă”, a spus Marin Boiangiu, din Izimşa. „De câte ori am venit la dânşii aici se dau cu pietre, se văd când dau, şi ziua se întâmplă asta şi seara, tot timpul. Pietrele vin de peste casă, peste gard de la vecin. Sunt speriţi, plâng toată ziua, copiii sunt speriaţi”, spune Gheorghiţa Bratu, din Izimşa.

Poliţiştii spun că în cursul lunii iulie familia Datcu a depus la Postul de Poliţie din comună patru plângeri pentru infracţiunea de distrugere.

„Conflictul între cele două familii a izbucnit la începutul lunii iulie 2014, persoanele vinovate au fost sancţionate contravenţional conform Legii nr. 61/1991 de poliţişti, cele două familii aflându-se atât în atenţia poliţiştilor Postului de Poliţie Obârşia de Câmp, cât şi a poliţiştilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică”, spune Roxana Vişan de la Biroul de Presă al IPJ Mehedinţi.


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite