Cu o mână a dat, cu alta a luat. Candidatul PSD la Primăria Turnu Severin, în conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul viceprimar Marius Screciu FOTO Arhivă
Fostul viceprimar Marius Screciu FOTO Arhivă

Marius Screciu, fostul viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, actualmente consilier PSD în CL Drobeta Turnu Severin, a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale pentru Integritate după ce a semnat un contract de închiriere pentru un spaţiu  al primăriei. ANI spune că Screciu se află în conflict de interese administrativ.

În anul 2013, pe când era viceprimar la Primăria Drobeta Turnu Severin, pesedistul Marius Screciu a încheiat un contract de închiriere între Primărie – ca locator şi filiala PSD Turnu Severin, condusă de el ca preşedinte.

„În perioada exercitãrii mandatului de viceprimar, a participat la deliberarea şi adoptarea unei Hotãrâri a Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin, din data de 31 mai 2013, în baza cãreia, a fost încheiat la data de 14 octombrie 2013 un contract de închiriere între Primãria municipiului Drobeta Turnu Severin - în calitate de locator (unitate administrativ - teritorialã în cadrul cãreia SCRECIU MARIUS-VASILE deţine funcţia de viceprimar), şi filiala judeţeanã (jud. Mehedinţi) a unui partid politic, în calitate de locatar, spaţiul fiind atribuit în folosinţã pentru desfãşurarea activitãţii specifice a organizaţiei municipale Drobeta Turnu Severin a partidului politic în cadrul cãruia Screciu Marius-Vasile deţine funcţia de preşedinte”, se arată în decizia ANI.

Analizând acest contract, Agenţia Naţională pentru Integritate spune că Marius Screciu a încălcat legea care spune clar că “Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotãrârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude pânã la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusã dezbaterilor consiliului local”.

Marius Screciu candidează acum la fotoliul de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin din partea Partidului Social Democrat.

Citeşte şi:

O petrecere pentru pensionarii din Turnu Severin a înfierbântat spiritele: candidatul PSD, acuzat de PNL-işti de mită electorală

Promisiune electorală în Mehedinţi: indemnizaţiile consilierilor locali „vor redeschide” spitalul de la Strehaia

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite