Constantin Dinu, ultimul prim secretar al judeţului Mehedinţi şi primar al Severinului timp de trei mandate după Revoluţie

Constantin Dinu, ultimul prim secretar al judeţului Mehedinţi şi primar al Severinului timp de trei mandate după Revoluţie

Constantin Dinu FOTO Corina Macavei

Ultimul prim-secretar al judeţului Mehedinţi a fost Constantin Dinu. E adevărat că în octombrie 1989 a fost schimbat din ordinul lui Ceauşescu şi înlocuit din funcţie cu inginerul Constantin Buşoi, însă acesta a fost prim-secretar al judeţului doar o lună de zile până la căderea comunismului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre Constantin Dinu se pot spune multe lucruri, dar este fără doar şi poate omul politic care a marcat viaţa municipiului Drobeta-Turnu Severin şi înainte de 1989 când timp de cinci ani a condus judeţul Mehedinţi ca prim secretar, dar şi după Revoluţie când a reuşit performanţa să ocupe funcţia de primar al Severinului timp de trei mandate. Cu siguranţă, dacă la mijloc nu ar fi fost vârsta sa înaintată, dar şi o atitudine oarecum refractară la ceea ce înseamnă modernitate, Constantin Dinu ar fi câştigat şi cel de-al patrulea mandat.

De loc din Buzău, Constantin Dinu a ajuns în oraşul de la Dunăre în septembrie 1984. Lăsa în urmă funcţia de primar al municipiului Râmnicu Sărat, dar venea cu o uriaşă experienţă în administraţia locală. Şi de-a lungul anilor cât a fost la cârma oraşului s-a văzut.

“A venit în Drobeta Turnu Severin cu două valize de haine de la Râmnicu Sărat, unde fusese primar. A fost atras, fascinat pur şi simplu de Drobeta Turnu Severin”

îşi aminteşte fostul jurnalist de la “Viitorul”, Gabriel Niculescu. A fost însă dezamăgit de faptul că oraşul era în  paragină şi şi-a promis ca în scurt timp să schimbe faţa oraşului.

De numele său sunt legate multe obiective de pe raza oraşului Turnu Severin. Au fost amenajate toate intrările în oraş, a fost lărgit bulevardul Tudor Vladimirescu şi multe alte artere de circuaţie importante. De asemenea au fost construite 7500 de apartamente. Tot pe vremea sa au fost plantaţi mulţi pomi în Turnu Severin pentru că Dinu era un mare iubitor de flori şi plante decorative. “Constantin Dinu a însemnat o muncă titanică.  Tinerilor obişnuia să le spună <<dragilor munciţi că pentru voi faceţi acest oraş frumos>>. Avea o anumită duritate, dar era un tip de o corectitudine chiar exagerată”, povesteşte Gabriel Niculescu. Se spune despre Constantin Dinu că refuza să primească cadouri de ziua lui sau alte atenţii. De asemenea, cei care au stat în preajma lui povestesc că sub nicio formă nu accepta “ciripitorii”, adică acele persoane care obişnuiesc să-şi toarne colegii de muncă pentru a se pune bine cu şeful.

În Ploieşti, acolo unde trăia familia lui, avea un apartament cu 2 camere proprietate personală, iar în Turnu Severin locuia în vila de protocol a Consiliului Popular. Salariul său la vremea respectivă era de 10.060 de lei şi mai primea 2000 de lei pentru cheltuieli cu apă, casă, curent.

Foarte popular şi îndrăgit de severineni, Constantin Dinu avea să-şi sfârşească cariera politică sub comunism tocmai din acest motiv, chiar cu puţin înainte de Revoluţie. La ultima vizită efectuată de soţii Ceauşescu la Turnu Severin, numele lui a fost scandat de severineni pe stadionul 1 Mai.

“Pe data de 5 mai 1989 a avut loc la Drobeta Turnu Severin vizita cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu. A fost o acţiune de anvergură, a avut ca bază şi inaugurarea apartamentului cu numărul 29.000 în Turnu Severin, iar pe stadionul 1 Mai a fost adunare apopulară. Acolo era propaganda de partid şi la un moment dat din mulţime au venit câteva glasuri care au uitat să strige <<Ceauşescu, PCR!>>şi au început să strige <<Dinu, Dinu, Dinu!>>. Normal că nu i-a convenit cuplului prezidenţial  şi când s-a întors la Bucureşti a dat dispoziţie să i se găsească nod în papură”, spune Gabriel Niculescu. Astfel, în cele din urmă comuniştii i-au găsit drept motiv faptul că ginerele său se ocupă cu trafic ilicit de produse sârbeşti.

Aşa se face că în ultima şedinţă din 27 octombrie 1989, primul secretar al Comitetului Judeţean de Partid şi preşedintele Consiliului Popular Judeţean, Constantin Dinu, a fost demis iar la conducerea judeţului Mehedinţi a venit Constantin Buşoi ca prim secretar, aflat la vârsta pensionării.

La şapte ani după Revoluţie, mai exact la data de 2 februarie 1996, Constantin Dinu revine la Turnu Severin, la rugămintea unor jurnalişti, care îl conving să candideze pentru funcţia de primar al Severinului. Astfel, în 1996 Dinu  a candidat ca independent şi a câştigat Primăria Drobeta-Turnu Severin cu un scor zdrobitor de 80 la sută. “Nu numai că ne-a învins, dar ne-a şi umilit”, declara atunci deputatul ţărănist Ulpiu Micle.

Dinu a câştigat apoi fără probleme alte două mandate de primar sub sigla PSD-ului. Totuşi cel de-al treilea mandat (2004-2008) nu a mai însemnat un succes pentru Constantin Dinu. Vârsta înaintată, dar şi durerea pierderii fiicei sale s-au resimţit, iar severinenii au fost oarecum dezamăgiţi de modul cum a condus administraţia oraşului. În ultimii ani ai mandatului său, i s-a reproşat de severineni, printre altele, că se ocupă prea mult de plantatul panseluţelor decât de atragerea unor investitori economici. În perioada 2008-2012, Constantin Dinu a fost consilier local din partea PSD la CL Drobeta Turnu Severin.

Anul acesta, Constantin Dinu a împlinit vârsta de 80 de ani şi trăieşte alături de familia sa la Ploieşti.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările