Cine poate beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică

Cine poate beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică

Ajutoare pentru încălzirea locuinţei

Ajutorul pentru energie electrică se acordă consumatorilor care nu deţin altă formă de încălzire, precum şi consumatorilor vulnerabili care din motive tehnologice sau economice au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi care au contracte valabile de furnizare a energiei electrice.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Ajutorul pentru energie electrică se acordă inclusiv consumatorilor vulnerabili care beneficiază de tarif social, în condiţiile reglementărilor emise prin ordinul preşedintelui ANRE pentru furnizarea energiei electrice de către furnizorii de ultima instanta consumatorilor casnici şi asimilaţi consumatorilor casnici, care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate”, se arată într-un comunicat de presă al CEZ România.

Ajutorul pentru energie electrică se acordă în cuantumurile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 70 din 31 august 2011 (*actualizată*) privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, dar nu mai mult decât contravaloarea cantităţii de energie electrică, inclusiv taxele aferente, consumată în perioada sezonului rece.

Care este documentaţia necesară?

Formularele de cerere şi declaraţia pe propria răspundere sunt puse la dispoziţia solicitanţilor de către primăriile aferente comunei, oraşului sau municipiului în a cărei rază teritorială se află locuinţa de domiciliu.

În situaţia în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condiţiile prevăzute, stabilirea dreptului de primire a ajutorului pentru încălzirea locuinţei se face prin dispoziţia primarului, iar cuantumul lunar al ajutorului se acordă în limita contravalorii energiei consumate în luna respectivă.      
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: